Cele trei dimensiuni ale iubirii[2005-10-21]Lecturi: Exod 22,21-27; 1 Tesaloniceni 1,5-10; Matei 22,34-40pr. Ernest Munachi Ezeogu Există un poem nemuritor scris de britanicul Leigh Hunt despre un om pe nume Abou Ben Adhem. Acesta s-a trezit din somn într-o noapte şi a văzut în camera sa un înger scriind într-o carte de aur numele celor care îl iubesc pe Dumnezeu. "Numele meu este?", a întrebat Abou. "Hmmm, nu", a răspuns îngerul. "Mă voi ruga atunci", spuse Abou. "Scrie-mă în listă ca pe unul care îşi iubeşte semenii." În noaptea următoare îngerul s-a întors şi i-a arătat numele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, iar numele lui Abou Ben Adhem era în vârful listei. Acest poem subliniază ideea că adevărata iubire pentru Dumnezeu şi adevărata iubire pentru semenii noştri sunt ca cele două feţe ale aceleiaşi monede. Nu poate exista una fără de alta. Aceasta ni se spune şi în Evanghelia de astăzi. Isus este întrebat despre cea mai importantă poruncă din Lege. Legea spune, desigur, că cel mai important este să îl iubeşti pe Dumnezeu. Dar Isus nu se opreşte aici. El continuă pentru a da un răspuns mai practic şi oferă cealaltă parte a monedei, care este iubirea aproapelui. A-l iubi cu adevărat pe Dumnezeu şi a-i iubi cu adevărat pe semeni sunt practic unul şi acelaşi lucru. După cum spunea Isus: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău. Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii". Isus reacţionează aici împotriva înţelegerii uni-dimensionale a iubirii. Pentru Isus, adevărata iubire trebuie să se exprime în trei dimensiuni. Aceste trei dimensiuni sunt (a) iubirea lui Dumnezeu, (b) iubirea aproapelui, şi (c) iubirea de sine. Primele două sunt poruncite în mod pozitiv; ultima nu este o poruncă, ci se presupune că se află la baza întregii iubiri. Porunca să îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi presupune că te iubeşti, tu pe tine. Isus, prin răspunsul său, a atins toate cele trei dimensiuni ale iubirii. Dar pe care doreşte să o accentueze? Când pui o întrebare care cere un răspuns categoric, iar persoana îţi răspunde la întrebare şi apoi adaugă încă un lucru despre ceva ce tu nu ai întrebat, atunci probabil că acea persoană încearcă să îţi atragă atenţia asupra celui de-al doilea element al răspunsului. Am văzut săptămâna trecută când Isus a fost întrebat despre plata taxei către Cezar. Isus a răspuns: "Daţi înapoi lui Cezar ce este al lui Cezar" şi apoi a completat "şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu". Aici accentul pus de Isus nu este pe drepturile lui Cezar, pe care le cunoşteau evreii, ci pe drepturile lui Dumnezeu, care păreau a fi ignorate. La fel, accentul la întrebarea de astăzi privind cea mai importantă poruncă nu este pe evidenta iubire pe carte trebuie să o avem pentru Dumnezeu, ci pe iubirea aproapelui. Să ne amintim că persecutarea lui Isus şi a discipolilor săi a fost condusă de lideri religioşi bine intenţionaţi, motivaţi de ceea ce ei credeau că este zel şi iubire de Dumnezeu. Cei care îl întreabă acum despre cea mai importantă poruncă sunt cei care mai apoi îl vor prinde şi îl vor ucide pe Isus. Ei înţeleg că trebuie să îl iubească pe Dumnezeu. Dar de ce oare sunt atât de insensibili atunci când este vorba de-a ne iubi semenii? Saul, devenit mai apoi Sf. Paul, este un bun exemplu al acestei religiozităţi obtuze. Isus a profeţit odată: "vine ceasul când cel care vă va ucide va crede că aduce cult lui Dumnezeu" (Ioan 16,2). Greşeala fariseilor este încă prezentă între noi. Mai sunt încă mulţi creştini care încearcă să separe iubirea pentru aproapele de iubirea pentru Dumnezeu. Angajamentul lor de credinţă nu include angajamentul în favoarea drepturilor omului, în favoarea dreptăţii, în favoarea păcii. Să luăm deci aminte la mesajul lui Isus din Evanghelia de astăzi, înţelegând că iubirea adevărată pentru Dumnezeu şi iubirea adevărată pentru semeni sunt faţetele aceleiaşi monede. Orice încercare de a le separa este o falsificare a mesajului lui Cristos: "Dacă cineva spune: 'Îl iubesc pe Dumnezeu' şi-l urăşte pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu-l iubeşte pe fratele său pe care îl vede, nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede" (1Ioan 4,20). Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 977, Ultimul acces: 2026-09-23 13:49:21
|
Timp total: 0.04s...
[]:1