Muzeul Satului: Sute de copii participă la tabăra de creație Vara pe uliță. Înscrierile sunt încă deschise[2022-07-13]de Diac. Iulian DumitrașcuTimp de patru săptămâni, aproximativ 500 de copii participă la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din Capitală la tabăra de creație Vara pe uliță. Ajunsă la cea de-a 30-ediție, evenimentul își propune ca tinerii să învețe tainele meșteșugurilor populare de la artiști populari din întreaga țară. Tabăra se desfășoară în perioada 11 iulie 5 august și cuprinde activități prin intermediul cărora copiii își pot petrece vacanța de vară într-o atmosferă prietenoasă și rustică, ce amintește de curtea bunicilor de la țară, scopul programului fiind acela de a insufla celor mici dragostea pentru tradiție și cultură și de a duce meșteșugurile tradiționale mai departe, informează Agerpres. La ceremonia de deschidere de luni, copiii înscriși au făcut cunoștință cu profesorii care îi vor iniția în tainele meșteșugurilor populare: olărit, țesut, croit-cusut-brodat, încondeiat ouă, confecționat păpuși, măști și podoabe populare, sculptat în lemn, pictat icoane pe lemn și pe sticlă, prelucrarea artistică a pielii, dansuri populare, modelaj în lut, confecționat jucării din lemn, împletituri sfoară, fotografie. Am avut în jur de 1.000 de oameni. Mulți copii, mulți bunici, mulți tătici și mămici. După care meșterii i-au preluat, au mers la ateliere și acum sunt în tabără și își fac atelierele. În plus, în afara învățării meșteșugurilor, vor avea pauze în care vor juca oină, vor participa la ateliere de teatru pentru copii, dans, muzică. Peste două săptămâni se vor întâlni și cu copii de la Tabăra medievală, cu Asociația Lupus Dacus, care îi vor învăța să cânte la instrumente tradiționale vechi și câte ceva despre cam cum se desfășura viața în Evul Mediu, a declarat pentru Agerpres managerul Muzeului Satului, Paula Popoiu. Atelierele se adresează copiilor de la 4 ani la 18 ani. Taxa de participare este de 300 de lei/participant/săptâmână/atelier și include și taxa de însoțitor pentru copii cu vârsta între 4 și 8 ani. Sunt acceptați 10 copii pe atelier. Cei care nu au reușit să se înscrie, o pot face în continuare, potrivit instituției. Programul atelierelor este disponibil aici. Înscrierile au loc atât la sediul Muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti, clădirea Arhondaric, Șos. Kiseleff nr. 28, de luni până joi, între orele 10:00 și 15:00, iar vineri între orele 10:00 și 13:00, cât și online, la adresa de email tabaravarapeulita@gmail.com. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 383, Ultimul acces: 2026-08-04 04:26:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1