Peste 50 de copii au participat la concursul de bătut toaca organizat de Parohia Ogoru din municipiul Călărași[2022-06-10]de Andrei UrsuleanParohia Sfântul Ierarh Spiridon Ogoru din municipiul Călărași a organizat duminică cea de a șaptea ediție a Concursului de Toacă Veniți, creștini, la rugăciune!, competiție la care au participat 55 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani. Organizat inițial numai pentru copiii din comunitatea parohială, concursul a reunit participanți din județele Olt, Brașov, Brăila, Ialomița și Călărași. De asemenea, la ediția de anul acesta a participat și o delegație a Parohiei Izvorul Tămăduirii din Long Valley, New Jersey, Statele Unite ale Americii. Fiind la cea de a șaptea ediție, numărul concurenților a crescut, ridicând astfel și nivelul concursului. De la cei mai mici până la cei mai mari, concurenții numeroși au încântat audiența cu ritmuri de toacă care au răsunat în inimile spectatorilor prezenți, au transmis organizatorii. În funcție de vârstă, participanții au fost împărțiți în 5 grupe: 3-6 ani, 7-10 ani, 10-12 ani, 13-15 ani și 15-18 ani. Concursul a fost prezentat de Marian Ghenea, actor la Teatrul Odeon din București. Festivitatea de premiere a fost precedată de un scurt moment artistic susținut de Corul Florile Ogorului. În total, au fost oferite premii în valoare de 5.000 de lei. La final, Pr. paroh Cornel Vasilică Andrei le-a mulțumit participanților pentru efort și și-a manifestat bucuria cu privire la amploarea evenimentului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 510, Ultimul acces: 2026-08-08 10:27:55
|
Timp total: 0.03s...
[]:1