Copiii Școlii Duminicale a Centrului Eparhial din Roma participă la Concursul Național Catehetic 2022 | În imagini[2022-03-10]de Diac. Iulian DumitrașcuCopiii de la școala duminicală de cateheză a Paraclisului Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, de la Centrul Eparhial de la Roma, participă la Concursul Național Catehetic Rugăciunea în viața mea. © Episcopia Italiei Concursul este organizat anual de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educațional și Biroul de catehizare a tineretului, în parteneriat cu Ministerul Educației. Scopul acestei ediții este să cultive relația de comuniune a omului cu Dumnezeu și cu aproapele prin rugăciune, accentuând rolul și necesitatea acesteia în viața Bisericii și a credincioșilor. Tema concursului este în acord cu tematica anului 2022 care este Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț în Patriarhia Română. Prima cateheză a fost susținută în 13 februarie, când li s-a prezentat copiilor programul și tema programului pe care îl vor desfășura până în luna mai și li s-a vorbit despre importanța cuvintelor, a cugetelor și a gândurilor în viața noastră, aspecte generale ale rugăciunii și diferitele forme prin care ne putem ruga. © Episcopia Italiei În următoarele două cateheze au fost evidențiate aspecte ale rugăciunii în Vechiul și în Noul Testament, istoria rugăciunii în Scripturi, precum și modele de rugăciune stăruitoare. Catehezele a patra și a cincea au tratat textul Rugăciunii lui Iisus, semnificația cuvintelor din text precum și felul practic de rugăciune. În a doua parte a proiectului, va avea loc un pelerinaj pe urmele sfinților isihaști și a mozaicurilor care mărturisesc credința și rugăciunea creștinilor din primele secole, la Roma. Copiii vor avea posibilitatea să pună în practică rugăciunea împletită cu munca ora ed labora în cadrul mai multor ateliere de rucodelie, la care se vor adăugă câteva întâlniri prin care participanții vor experimenta liniștirea lăuntrică și rugăciunea inimii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 673, Ultimul acces: 2026-08-07 21:53:59
|
Timp total: 0.03s...
[]:1