Sfântul Paisie de la Neamţ va fi proclamat ocrotitorul ucrainenilor din România - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfântul Paisie de la Neamţ va fi proclamat ocrotitorul ucrainenilor din România

[2022-02-23]
de Sorin Ioniţe

Sfântul Paisie Velicikovski de la Neamţ va fi proclamat anul acesta ocrotitor spiritual pentru Vicariatul Ortodox Ucrainean din România, unitate administrativ-teritorială dependentă canonic de Patriarhia Română.
Iniţiativa aparţine noului vicar, Preotul Nicolae Lauruc, care spune că a fost încurajat în acest demers de Părintele Patriarh Daniel.
„Am cerut Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi dorim să-l luăm pe Sfântul Paisie ca ocrotitor”, anunţase părintele Nicolae Lauruc încă de la Te Deum-ul oficiat la finalul anului trecut împreună cu clericii din vicariat.
Sfântul Paisie Velicikovski, originar din oraşul Poltava, astăzi în Ucraina, este comemorat anul acesta în toată Patriarhia Română, la împlinirea a 300 de ani de la naşterea sa. Tot anul acesta, alături de Sf. Paisie de la Neamţ, Biserica Ortodoxă Română îi comemorează şi pe sfinţii isihaşti Simeon Noul Teolog şi Grigorie Palama.
Icoana reprezentativă a Anului comemorativ 2022. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Ideea a fost reluată şi aprobată la începutul acestui an, în şedinţa preoţească a vicariatului.
„Pentru că este anul acesta aşa de important, s-a hotărât de comun acord să-l luăm pe Sfântul Paisie ca protector ceresc al nostru, al vicariatului”, a declarat pentru Basilica.ro părintele vicar Lauruc. El a precizat că din acest demers face parte şi instituirea unei distincţii dedicate sfântului, şi anume, Ordinul patriarhal „Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ (Velicikovski)”.
„Binecuvântarea Părintelui Patriarh ne-a încurajat enorm pe noi, ucrainenii, care nu putem beneficia de niciun ajutor material din partea ţării de origine. Pentru noi, tot ajutorul vine de la Dumnezeu şi numai prin Patriarhia Română”, a precizat părintele vicar.
„Proclamarea Sfântului Paisie ca ocrotitor al Vicariatului Ucrainean din România va avea loc la vară, cel târziu în iulie”, a spus părintele Lauruc. Vicariatul intenţionează să organizeze un eveniment la Mănăstirea Neamţ cu un simpozion la care se vor întâlni toţi clericii ucraineni din România.
Evenimentele anunţate au intrat şi în atenţia Ambasadorului Ucrainei în România. Aflat în vizită la Sighetu Marmaţiei, joia trecută, Excelenţa sa Paun Rohovei şi-a manifestat dorinţa de a participa la proclamarea Sfântului Paisie ca ocrotitor al ucrainenilor din România.
În cadrul întrevederii avute cu Pr. Nicolae Lauruc la sediul vicariatului, făcând referire la cuvintele Patriarhului Daniel, ambasadorul a subliniat că influenţa Sfântului Paisie în România este comparabilă cu realizările Sfântului Petru Movilă în Ucraina.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 623, Ultimul acces: 2026-09-26 14:56:46