Domnitorul Mircea cel Bătrân pomenit la Mănăstirea Cozia: a sprijinit dezvoltarea isihasmului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Domnitorul Mircea cel Bătrân pomenit la Mănăstirea Cozia: a sprijinit dezvoltarea isihasmului

[2022-01-31]
de Ştefana Totorcea

Luni a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Domnitorul Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia. În mesajul transmis cu acest prilej, Arhiepiscopul Râmnicului afirmă că voievodul, care a ctitorit Cozia şi a fost fiu dohovnicesc al Sf. Nicodim de la Tismana, a sprijinit dezvoltarea isihasmului în regiune.
La slujbă au participat părinţi consilieri, exarhul mănăstirilor şi stareţii din Arhiepiscopia Râmnicului, părinţi din obştea Coziei, părinţi profesori de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, oficialităţi şi oameni de cultură.
„Descoperim la Mănăstirea Cozia, încă din secolul ctitoriei sale, duhul filocalic al unei vechi comunităţi monastice care se retrăsese în liniştea sihăstriilor de pe Valea Oltului”, a transmis Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, într-un mesaj care a fost citit cu această ocazie.
„Iar în a doua parte a veacului al XIV-lea, deopotrivă prin Sfântul Nicodim de la Tismana şi prin numeroşii ucenici ai Sfântului Grigorie Palama, [mănăstirea] s-a făcut părtaşă tradiţiei isihaste, întemeiată pe rugăciune şi contem­plaţie, pe o teologie a vederii şi experierii luminii dumne­ze­ieşti, a îndumnezeirii omului.”
„Înnoirea duhovnicească isihastă a exercitat în veacul al XIV-lea o influenţă uriaşă asupra întregii lumi ortodoxe, atât în plan duhovnicesc, cât şi în planul artei creştine, prin capacitatea de sugerare a unei adânci vieţi spirituale”, subliniază ierarhul în mesajul său.
„Prin ctitorirea Mănăstirii Cozia, a început o nouă perioadă pentru reorganizarea şi dezvoltarea monahismului la poalele muntelui Cozia, în care viaţa duhovnicească a călugărilor va spori prin intensificarea rugăciunii şi a trăirii lăuntrice, coroborată şi cu ampla activitate culturală şi misionară, a cărei tradiţie continuă şi în prezent”, mai afirmă Arhiepiscopul Râmnicului.
Ierarhul a mai accentuat că „adevărata moştenirea spirituală a ctitoriei Voievodului Mircea cel Bătrân rămâne efortul călugărilor de a păstra vie candela credinţei unită cu rugăciunea şi de a-i face pe credincioşi să simtă cu adevărat, ca realitate, prezenţa Împărăţiei lui Dumnezeu”.
„De aceea, îl cinstim pe Voievodul Mircea cel Bătrân, pentru că a avut înţelepciunea de a nu impune lucruri străine de tradiţia Bisericii ci, în ascultare de părintele său duhovnicesc, Sfântul Nicodim de la Tismana, a sprijinit dezvoltarea isihasmului românesc care a luminat spiritualitatea şi cultura română vreme de şase veacuri.”
„Pentru toate acestea, Voievodul Mircea cel Bătrân dăinuie astăzi în conştiinţa poporului român drept apărător de ţară şi al credinţei creştine, rămânând purururea în pomenirea călugărilor de aici şi a noastră, deopotrivă”, a concluzionat ierarhul.
Portretul votiv al domnitorului, pictat la Mănăstirea Cozia
Luni s-au împlinit 604 ani de la mutarea domnitorului la cele veşnice. Mircea cel Bătrân a dezvoltat Ţara Românească în plan economic şi a căutat să stabilească relaţii diplomatice cu alte state europene creştine.
A consolidat cele două mitropolii din Ţara Românească şi a ctitorit mănăstirile Cozia şi Cotmeana. A sprijinit Ortodoxia prin danii la Muntele Athos şi a ajutat creştinismul european să supravieţuiască atacurilor turceşti. Una dintre cele mai cunoscute bătălii împotriva turcilor a fost la Rovine.
Acad. Ioan-Aurel Pop scrie că Mircea cel Bătrân „a lăsat după moarte o ţară întinsă şi cu bun renume”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 775, Ultimul acces: 2026-09-27 05:25:18