Mănăstirea Hadâmbu a trimis daruri pentru sute de copii din Basarabia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mănăstirea Hadâmbu a trimis daruri pentru sute de copii din Basarabia

[2022-01-09]
de Ştefana Totorcea

Preasfinţitul Părinte Antonie a vizitat joi Departamentul de Pediatrie al Spitalului Municipal Bălţi şi Centrul Ftiziopneumologic de reabilitare pentru copii din Târnova, raionul Donduşeni. Ierarhul le-a dus celor 200 de copii internaţi daruri oferite de Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. Mănăstirea a trimis dulciuri şi fructe şi la o parohie din Chişinău.
Episcopul de Bălţi a mers la cele două instituţii medicale însoţit de Diaconul Anatolie Graur şi a oferit darurile, împreună cu urările sale de bine cu ocazia Naşterii Domnului – adresate atât copiilor, cât şi doamnelor dr. Maria Neamţu, şefa Departamentului de Pediatrie al Spitalului Municipal Bălţi, şi dr. Vera Sprîncenatu, medic-şef la centrul din Târnova.
Reprezentanţii instituţiilor au transmis mulţumiri Părintelui Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, pentru darurile oferite şi le-au urat tuturor binefăcătorilor un an binecuvântat cu sănătate, pace şi împliniri duhovniceşti.
Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă este un mare iubitor al Basarabiei, fiind ctitor de lăcaşe sfinte dincolo de Prut. La iniţiativa sa, mănăstirea le-a trimis daruri şi copiilor din Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” – Romanovca, în Arhiepiscopia Chişinăului.
Darurile au fost oferite în contextul sărbătorilor de Crăciun, care în Basarabia se ţin pe stil vechi, începând din 7 ianuarie, când se serbează Naşterea Domnului

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1378, Ultimul acces: 2026-09-24 21:02:51