Sfânta Liturghie pontificală de mulţumire în ultima zi a anului civil[2022-01-03]Vineri, 31 decembrie 2021 la ora 17.00 în biserica parohială din Timişoara I Cetate, Sf. Ecaterina, a avut loc o devoţiune de mulţumire la sfârşitul anului şi Te Deum, celebrată de Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timişoara. Au concelebrat Mons. Johann Dirschl, Vicar general, pr. Nikola Lauš, director al Cancelariei Episcopale, pr. László Bakó, secretar episcopal, pr. Gábor Benedek Marton, capelan al parohiei Timişoara I Cetate, şi pr. József Hajdú, paroh emerit al aceleiaşi parohii.La începutul Sfintei Liturghii, Episcopul Diecezei a subliniat: „În ultima zi a anului civil sunt multe lucruri pentru care putem fi recunoscători, pentru care îi putem mulţumi Bunului Dumnezeu. Îi mulţumim lui Dumnezeu că am reuşit să avansăm cu lucrările de restaurare a Catedralei. Sunt câteva suflete care s-au convertit, l-au găsit pe Dumnezeu. Îi mulţumim lui Dumnezeu că în acest an am putut celebra Sfinte Liturghii, să ne rugăm, să participăm la evenimentele comunităţilor. Îi mulţumim lui Dumnezeu şi pentru drumul sinodal pe care l-am început, pentru formarea adulţilor – sunt aproximativ optzeci de persoane în Dieceză care doresc să devină ucenici ai lui Cristos. Avem cinci tineri la Seminarul de Teologie, trei persoane au început cursul să devină diaconi permanenţi. Sunt multe lucruri pentru care putem fi recunoscători. Desigur cel mai mare dar este prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, de la El primim speranţa şi bucuria vieţii noastre”, a spus Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timişoara. Omilia a fost rostită de către pr. Nikola Lauš, director al Cancelariei Episcopale. „Isus nu a venit de Crăciun ca să ne bucurăm câteva zile. Nu a coborât pe pământ ca să fie cu noi doar de sărbători. Fiecare zi cu Dumnezeu este o sărbătoare continuă. Chiar dacă în calendar ziua de 31 decembrie este ultima zi din an, pentru noi poate ne-ar fi de folos să considerăm fiecare zi ca fiind prima, ultima şi singura pe care o trăim. Căci în planul lui Dumnezeu timpul nu se măsoară în ore sau ani de zile, ci în iubirea dăruită, în credinţa practicată în orice moment şi în dorinţa noastră de a trăi cu El”, a subliniat în omilia sa pr. cancelar episcopal. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, a dat binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament şi le-a urat tuturor celor prezenţi un an nou plin de har şi binecuvântat de Dumnezeu. Sfânta Liturghie a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a parohiei romano-catolice Timişoara I Cetate. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1003, Ultimul acces: 2026-09-27 08:04:46
|
Timp total: 0.06s...
[1]:1