Cardinalul Erdő: Congresul Euharistic din Budapesta, „un mare semn de speranţă” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Erdő: Congresul Euharistic din Budapesta, „un mare semn de speranţă”

[2021-02-03]
Cardinalul Péter Erdő
Cardinalul Péter Erdő a spus că Congresul Euharistic Internaţional din acest an de la Budapesta va fi „un mare semn de speranţă” pe fondul pandemiei. Arhidieceza de Esztergom-Budapesta va găzdui cel de-al 52-lea Congres Internaţional Euharistic în luna septembrie, după ce a fost amânat cu un an din cauza crizei sanitare. „Sunt convins că Congresul Euharistic Internaţional, care a fost amânat prin decizia Sfântului Părinte până pe 5-12 septembrie 2021, după trecerea celui mai dificil moment al pandemiei Covid-19, va fi un mare semn de speranţă pentru catolicii din întreaga lume”, a spus Mons. Erdő într-un interviu pentru CNA.

Cardinalul în vârstă de 68 de ani a făcut referire la o scrisoare a Vaticanului emisă vara trecută prin care li se cerea catolicilor să revină la Liturghie după suspendarea cultului cu public în timpul lockdown-urilor naţionale, instaurate pentru a preveni răspândirea virusului. Prelatul a menţionat că scrisoarea, scrisă de Cardinalul Robert Sarah, prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, sublinia că pandemia le-a arătat catolicilor că „sursa de putere a vieţii comunitare a Bisericii este Euharistia”. „Multe parohii au învăţat cum să difuzeze Liturghiile online, dar au experimentat, de asemenea, că nimic nu poate înlocui prezenţa personală”, a spus Mons. Erdő. „Aşa că motoul Congresului devine realitate şi capătă un nou sens: ‘Toate izvoarele mele sunt în Tine’ (Psalmul 87,7).”
Vaticanul a anunţat în aprilie anul trecut că Congresul Euharistic Internaţional – unul dintre evenimentele majore din calendarul catolic – va fi amânat din septembrie 2020 până în septembrie 2021. Decizia de a muta întrunirea de opt zile a fost luată de Papa Francisc, împreună cu Episcopii maghiari şi comitetul pontifical pentru Congresele Euharistice Internaţionale. Programul evenimentului, programat iniţial pentru 13-20 septembrie 2020, include Liturghii, rugăciuni, cateheze şi discuţii, precum şi evenimente culturale şi spirituale în jurul capitalei Ungariei. Ungaria are o populaţie de 9,8 milioane de locuitori, dintre care 62% sunt catolici. Ţara, care se învecinează cu Austria, Serbia, Croaţia, Slovenia, România, Ucraina şi Slovacia, a găzduit ultima dată Congresul Euharistic în 1938.
Mons. Erdő, primatul Ungariei, a menţionat că aproximativ 60.000 de persoane s-au înscris la Congresul de la Budapesta înainte ca pandemia să lovească. „Păstrăm legătura cu ei. Pentru cei care au cerut, am înapoiat taxele plătite”, a spus el. „Pentru noile date, a trebuit să rezervăm din nou locaţiile, ceea ce am reuşit în mare parte, dar în toamna anului 2021 câteva evenimente vor avea loc într-o altă locaţie decât era planificat în 2020”. „Pregătirile artistice, Liturghiile, compoziţiile muzicale sunt pregătite, dar repetiţiile, cu un număr mare de oameni, urmează încă.”
Conform programului Congresului, Liturghia de deschidere din 5 septembrie va include Prima Împărtăşanie. Cardinalul a declarat pentru CNA că copiilor care se pregătesc în prezent pentru Prima lor Împărtăşanie li se vor oferi diferite opţiuni. Copiii pot amâna data Primei Împărtăşanii până în toamna anului 2021. Alternativ, pot primi Prima Împărtăşanie în propriile parohii şi apoi să stea împreună la congres în sectorul lor, cu generaţia de Primă Împărtăşanie din 2020. Cei prea tineri pentru Prima Împărtăşanie anul trecut pot cere primirea Sacramentului în 2021. Mons. Erdő a spus că situaţia în ceea ce priveşte rezervările hoteliere va deveni mai clară pe măsură ce situaţia de criză sanitară se relaxează şi hotelurilor li se va permite să funcţioneze din nou.
„Pregătirea voluntarilor a fost de asemenea întreruptă din cauza pandemiei, dar sperăm că în curând o vom putea relua. Oricum, ne bazăm pe toţi cei care au depus cererea până acum”, a spus el. „De asemenea, am învăţat mult din experienţele evenimentelor online, aşa că intenţionăm să facem Congresul online disponibil pentru cât mai mulţi oameni posibil.” Cardinalul a adăugat că la o biserică din Budapesta, comunitatea parohială se roagă în fiecare zi la prânz, în faţa Preasfântului Sacrament, pentru sfârşitul pandemiei şi pentru alinarea celor care suferă din cauza virusului.
Congresul Euharistic Internaţional a avut loc pentru prima dată în Franţa în 1881. Evenimentul îşi propune să ofere o mărturie a Prezenţei Reale a lui Isus Cristos în Euharistie şi să promoveze o mai bună înţelegere a Liturghiei şi a Euharistiei în viaţa Bisericii. Congresul se ţine de obicei odată la fiecare patru ani. Ultimul Congres Euharistic Internaţional a avut loc în Cebu, Filipine, în 2016. Au fost 12.000 de participanţi, alte milioane participând la Liturghii asociate programului.
Mons. Erdő a spus că scopul Congresului din acest an este rezumat în rugăciunea oficială, care spune că evenimentul urmăreşte „să servească la reînnoirea spirituală a comunităţilor, oraşelor, naţiunii, Europei şi lumii noastre”. „Mai precis, un rod de durată al Congresului din Cebu a fost un orfelinat, iar noi ne străduim să stabilim o reţea de servicii, care să ofere ajutor şi sfaturi, dintr-o cheie a spiritualităţii catolice, legat de dificultăţile vieţii de familie, cu ajutorul psihologilor, profesorilor, medicilor ş.a.”, a spus el. „Aceasta ar fi contribuţia noastră la susţinerea durabilităţii căsătoriilor, aşa cum a menţionat şi Papa Francisc în îndemnul său apostolic Amoris laetitia.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 950, Ultimul acces: 2026-10-24 16:07:52