Vaticanul începe vaccinarea persoanelor fără adăpost împotriva Covid-19 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vaticanul începe vaccinarea persoanelor fără adăpost împotriva Covid-19

[2021-01-20]
Vaticanul a început miercuri să vaccineze împotriva Covid-19 persoanele fără adăpost aflate în grijă. Biroul de presă al Sfântului Scaun a declarat pe 20 ianuarie că un grup iniţial de aproximativ 25 de persoane fără adăpost au primit prima doză de vaccin în atriul Aulei Papa Paul al VI-lea din Vatican. Se mai spune că vaccinaţii sunt găzduiţi permanent în facilităţile de îngrijire şi de cazare ale Oficiului papal pentru Caritate, departamentul din Vatican responsabil de acţiunile de asistare caritabilă a săracilor în numele Papei.

Departamentul este coordonat de Cardinalul Konrad Krajewski, de 57 de ani, care a fost el însuşi internat cu Covid-19 timp de 10 zile luna trecută, dar acum şi-a revenit. Într-un videoclip publicat de Vatican, el apare asistând persoanele fără adăpost în timp ce aşteptau să primească vaccinul. Vatican News a raportat că un bărbat care a primit vaccinul, identificat ca Mario, a spus că se simte că are acum „mai în siguranţă”. „Mulţumim Papei pentru acest dar”, a spus el. Beneficiarii vaccinului erau rezidenţi la Palazzo Migliori, un palat din secolul al XIX-lea transformat într-un adăpost pentru oamenii străzii, şi din două case de lângă Vatican, conduse de Misionarele Carităţii ale Maicii Tereza. Se mai spune că bărbaţii şi femeile, din Italia, Georgia şi România, aveau vârsta de peste 60 de ani. Biroul de presă al Sfântului Scaun a declarat că alte grupuri de persoane fără adăpost vor primi vaccinul în zilele următoare.
Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi Papa emerit Benedict al XVI-lea, în vârstă de 93 de ani, au primit săptămâna trecută prima doză de vaccin anti Covid-19. Vaticanul a început să administreze vaccinările împotriva Covid-19 pe 13 ianuarie. Locuitorii şi angajaţii Vaticanului şi familiile acestora primesc doze de vaccin Pfizer-BioNtech. Vaticanul, cel mai mic stat naţional independent din lume, are o populaţie de aproximativ 800 de persoane. Dar împreună cu Sfântul Scaun are peste 4.000 de angajaţi. De la începutul focarului de coronavirus, un total de 27 de persoane au fost depistate pozitive în Vatican. Printre aceştia 11 membri ai Gărzii elveţiene.
Dr. Andrea Arcangeli, şeful serviciului de sănătate al Vaticanului, a declarat pe 2 ianuarie că Vaticanul a achiziţionat un frigider cu temperatură scăzută pentru depozitarea vaccinului. „Se va acorda prioritate personalului de sănătate şi siguranţă publică, persoanelor în vârstă şi personalului cel mai frecvent aflat în contact cu publicul”, a spus el. La tradiţionala binecuvântare de Crăciun „Urbi et Orbi”, Papa a cerut ca vaccinurile anti Covid-19 să fie puse la dispoziţia celor care au mai mare nevoie. A spus: „Le cer tuturor – liderilor guvernamentali, afaceriştilor, organizaţiilor internaţionale – să încurajeze cooperarea şi nu concurenţa şi să caute o soluţie pentru toţi: vaccinuri pentru toţi, în special pentru cei mai vulnerabili şi nevoiaşi din toate regiunile planetei. Înaintea tuturor celorlalţi: cei mai vulnerabili şi mai în nevoi!”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1140, Ultimul acces: 2026-10-26 13:18:29