Garda Prezidenţială din Grecia şi-a sărbătorit ocrotitorul: Sf. Gheorghe de Ioannina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Garda Prezidenţială din Grecia şi-a sărbătorit ocrotitorul: Sf. Gheorghe de Ioannina

[2021-01-17]
de Iulian Dumitraşcu

Garda Prezidenţială din Grecia şi-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Gheorghe de Ioannina, informează Orthodoxia News Agency.
În 13 martie 2018, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei l-a declarat ocrotitor al Gărzii Prezidenţiale elene.
Sfântul Mucenic Gheorghe al Fustanelei a primit martiriul în oraşul grecesc Ioannina în 17 ianuarie 1838, la vârsta de 30 ani. În reprezentările iconografice, sfântul poartă fustanela, o fustă albă scurtă, largă şi plisată sau creaţă, care face parte din costumul naţional al grecilor şi al albanezilor.
Fustanela este purtată şi de membrii gărzii prezidenţiale din Atena, cunoscuţi şi sub numele de Evzoni, şi este un simbol al luptelor purtate de greci pentru dobândirea independenţei.
La sărbătoarea din 17 ianuarie 2021 a participat preşedintele Republicii Elene, Ekaterini Sakellaropoulou, care a declarat: „Evzonii din Garda prezidenţială sunt păstrătorii memoriei noastre istorice. Ei conectează trecutul cu prezentul şi viitorul nostru”.
„Anul acesta, la două sute de ani de la Revoluţia din 1821, prezenţa lor cântăreşte de două ori”. Făcând referire la luptătorii Revoluţiei, demnitarul a afirmat că membrii Gărzii Prezidenţiale simbolizează „continuitatea naţiunii şi a istoriei noastre”.
„Reprezintă o amintire vie a valorilor pentru care am luptat şi le-am apărat în fiecare fază a drumului nostru naţional: valorile libertăţii, democraţiei, suveranităţii noastre naţionale”, a mai spus preşedintele statului grec.
Sfântul Gheorghe de Ioannina este sărbătorit în Grecia în data de 17 ianuarie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1575, Ultimul acces: 2026-10-24 14:26:58