PS Claudiu: Începutul Evangheliei în sufletele noastre - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Claudiu: Începutul Evangheliei în sufletele noastre

[2021-01-04]
PS Claudiu Pop
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 3 ianuarie 2021, Sfânta Liturghie Arhierească din Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, celebrată de Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, a fost transmisă în intervalul orar 08.45-10.00 de TVR3 şi online de Radio Blaj TV.

Preasfinţia Sa Claudiu a început cuvântul de învăţătură adresând mulţumiri. Mulţumiri tuturor celor care participă în orice mod la Sfânta Liturghie, indiferent de confesiune. Cu toate impedimentele contextului pandemic, împreună, am fost o familie a lui Dumnezeu, dincolo de spaţiu şi de timp. O mulţumire călduroasă a fost adresată Televiziunii Române, care prin transmisiunile care depăşesc latura fizică a adus mai aproape persoanele aflate în imposibilitatea de intra în lăcaşurile de cult. De multe ori, spunem că a mai trecut un an. Însă, de fapt, pentru un creştin, anul nu este un timp care trece, ci un timp care se împlineşte. Viaţa noastră nu este o sumă de minute care trec, ci o împlinire. An de an. Dumnezeu ne vorbeşte şi are un plan cu fiecare dintre noi şi cu toţi împreună. Suntem asemeni unui mozaic. Fiecare dintre noi, dă armonie şi culoare întregului.
La acest început de an nou, să reîncepem viaţa noastră aşa cum Tatăl ne învaţă. Să lăsăm deoparte tot ceea ce ne ţine departe de Domnul şi să răspundem prompt invitaţiei de a renaşte. Invitaţia prin excelenţă este prezentă în textul Evangheliei de astăzi. În Isus, prin Evanghelia Sa, avem un nou început şi totul renaşte. Începutul Vestirii celei Bune este cel prezentat de Evanghelistul Marcu: Isus a venit pentru a împăca omul cu Dumnezeu. Legea ne spune ce trebuie să facem noi pentru Dumnezeu. Evanghelia în schimb ne vesteşte bucuria iubirii lui Dumnezeu şi ne spune câte face Domnul pentru fiecare dintre noi. Putem vorbi despre începutul Evangheliei, de acel principio, doar dacă începutul Evangheliei îşi are locul în sufletul nostru. Cu libertate deplină, asemenea Maicii Sfinte, să permitem Cuvântului să creeze viaţă în noi, devenind astfel noi înşine Începutul Evangheliei lui Isus Cristos.
Citind, ascultând şi meditând Cuvântul lui Dumnezeu, putem să descoperim un Tată iubitor, nu legi, nu porunci, nu precepte. Fiecăruia dintre noi, Dumnezeu ne dă ocazia unui nou început. Să fie, aşadar, acest început de an, un început de urmare adevărată a căii lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, pe urmele lui, ocrotiţi de Maica Sfântă şi însoţiţi mereu de îngerii cereşti cu aripi, sau de îngerii fără aripi: cei din jurul nostru. (Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1166, Ultimul acces: 2026-10-27 04:01:30