Papa Francisc: Prin Maria îl întâlnim pe Dumnezeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Prin Maria îl întâlnim pe Dumnezeu

[2021-01-01]
Maria „nu este numai puntea dintre noi şi Dumnezeu, este mai mult: este drumul pe care Dumnezeu l-a parcurs pentru a ajunge la noi şi este drumul pe care trebuie să îl parcurgem noi pentru a ajunge la El. Prin Maria îl întâlnim pe Dumnezeu aşa cum vrea El: în duioşie, în intimitate, în trup. Da, pentru că Isus nu este o idee abstractă, este concret, întrupat, s-a născut din femeie şi a crescut cu răbdare.” Aceste cuvinte fac parte din predica pe care Papa Francisc a pregătit-o pentru celebrarea din prima zi a anului 2021, la care nu a putut participa din probleme de sănătate, predica fiindu-i citită de Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat. Liturghia a fost celebrată în Bazilica San Pietro.

Predica Pontifului a fost construită în jurul a trei verbe: a binecuvânta, a se naşte şi a găsi. Pornind cu primul, a spus că întruparea Fiului ne-a adus „nu numai cuvinte de binecuvântare, ci însăşi binecuvântarea: Isus este binecuvântarea Tatălui. În El, spune Sfântul Paul, Tatăl ne binecuvântează ‘cu toată binecuvântarea’.” A subliniat şi că noi înşine suntem chemaţi să binecuvântăm, „să cuvântăm-bine în numele lui Dumnezeu. Lumea este grav poluată de faptul de a cuvânta rău şi de a gândi rău despre alţii, despre societate, despre noi înşine. Însă vorbirea de rău corupe, face să degenereze totul, în timp ce binecuvântarea regenerează, dă forţă pentru a reîncepe în fiecare zi. Să cerem Născătoarei de Dumnezeu harul de a fi pentru ceilalţi purtători bucuroşi ai binecuvântării lui Dumnezeu, aşa cum este ea pentru noi.”
Trecând la al doilea verb, a naşte, Sfântul Părinte a făcut observaţia că Isus nu a apărut direct adult, ci ca prunc; „nu a venit în lume singur, ci dintr-o femeie, după nouă luni în sânul Mamei, din care şi-a lăsat ţesută umanitatea. Inima Domnului a început să palpite în Maria, Dumnezeul vieţii a luat oxigenul de la ea. De atunci Maria ne uneşte cu Dumnezeu, pentru că în ea Dumnezeu s-a legat cu trupul nostru şi nu l-a mai lăsat niciodată.” A vorbit apoi despre inimă, subliniind când de important este să ne-o păstrăm curată. „Anul acesta, în timp ce sperăm într-o renaştere şi în noi îngrijiri, să nu neglijăm îngrijirea. Pentru că, în afară de vaccinul pentru trup, este nevoie de vaccinul pentru inimă: şi acest vaccin este îngrijirea. Va fi un an bun dacă ne vom îngriji de ceilalţi, aşa cum face Sfânta Fecioară Maria cu noi.”
În fine, a vorbit şi despre verbul „a găsi”, amintind că păstorii au găsit nu semne spectaculoase, ci o simplă familie. „Însă acolo l-au găsit cu adevărat pe Dumnezeu, care este măreţie în micime, tărie în duioşie.” Papa şi-a încheiat predica întrebând: „Şi noi, ce anume suntem chemaţi să găsim la începutul anului? Ar fi frumos să găsim timp pentru cineva. Timpul este bogăţia pe care o avem cu toţii, dar de care suntem geloşi, pentru că vrem să o folosim numai pentru noi. Trebuie cerut harul de a găsi timp: timp pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, pentru cel care este singur, pentru cel care suferă, pentru cel care are nevoie de ascultare şi îngrijire. […] Sfânta Fecioară Maria, care l-a adus pe Dumnezeu în timp, să ne ajute să dăruim timpul nostru. Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ţie îţi consacrăm noul an. Tu, care ştii să păstrezi în inimă, îngrijeşte-te de noi. Binecuvântează timpul nostru şi învaţă-ne să găsim timp pentru Dumnezeu şi pentru alţii.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 2902, Ultimul acces: 2026-06-23 13:21:05