Ziua României la înălțime: Imnul național interpretat la 1700 m, drapelul arborat la 2519 m[2020-12-02]de Gheorghe AnghelJandarmeria Română a sărbătorit anul acesta Ziua Națională a României prin două momente pline de semnificații. Drapelul României a fost arborat pe vârful Parângul Mare, la 2519 metri altitudine, iar imnul național a fost interpretat de un jandarm, la pian, în Munții Căpățânii, la peste 1700 metri. Deșteaptă-te române Pe contul de Facebook al Jandarmeriei a fost postat marți, un clip video, în care un jandarm militar din Garda de Onoare a cântat la pian imnul de stat al României. Clipul a fost filmat la peste 1700 metri altitudine, în Munții Căpățânii din Județul Vâlcea. La final, jandarmul român a transmis un mesaj dedicat Zilei Naționale a României: Cu rădăcinile adânc înfipte în pământul istoriei, poporul român este un miracol, după cum spunea Gheorghe I.Brătianu. Să-l trăim zi de zi cu toată ființa noastră, iar azi, când sărbătorim una dintre clipele de grație ale istoriei sale să-i spunem României la mulți ani, o urare rostită ca un legământ. Să fim uniți, să fim solidari să fim puternici. Steagul României, la 2519 metri De Ziua Națională a României, un jandarm montan și un paramedic SMURD din județul Hunedoara au arborat drapelul național pe vârful Parângul Mare, la peste 2000 metri. Ascensiunea a durat mai multe ore și a fost dificilă din cauza condițiilor meteo, frigul resimțit de cei doi temerari fiind de -20 de grade Celsius. Jandarmul montan și paramedicul SMURD au pornit în dimineața zilei de 30 noiembrie din stațiunea montană Parâng și, după un traseu de patru ore, au atins cota 2.519 metri, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara, lt. col. Nicolae Răducu. Arborarea drapelului național pe vârful Parângul Mare a devenit tradiție. Prima acțiune a fost realizată în anul 2012. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 639, Ultimul acces: 2026-07-25 18:14:26
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1