Credința este cea mai mare zestre de la Dumnezeu, afirmă IPS Teodosie de ziua Sf. Ap. Andrei[2020-11-30]de Iulian DumitrașcuCredința este cea mai mare zestre pe care o avem de la Dumnezeu, a afirmat luni Arhiepiscopul Teodosie în ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Cu credința rămânem veșnic în bucurie și în lumină, a mai precizat Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei din localitatea constănțeană Ion Corvin. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în aer liber, în prezența credincioșilor care au dorit să aducă cinstire Apostolului dintâi chemat de Mântuitorul Iisus Hristos. În cuvântul său, Părintele Arhiepiscop i-a îndemnat pe participanți să nu plece fără să luăm cu noi harul Sfântului Apostol Andrei. Potrivit Arhiepiscopului Teodosie, credincioșii participanți la sărbătoarea Ocrotitorului României au venit de peste tot. Pentru că Sfântul Apostol Andrei nu ne aparține doar nouă; ne-a aparținut ca să dăm la alții. Sfântul Andrei când L-a aflat pe Hristos s-a dus imediat la fratele lui să nu se bucure numai el: Am găsit pe Mesia (Ioan 1:41). Și așa s-au chemat unii pe alții la credință. Așa trebuie să ne adunăm unii cu alții în credință, a explicat ierarhul. În acest an, prin decizia autorităților, numai locuitorii comunei Ion Corvin au avut dreptul de a participa la pelerinajul de la Peștera Sfântului Apostol Andrei. Patriarhia Română a solicitat ca acest pelerinaj să fie permis tuturor credincioșilor, cu respectarea normelor sanitare în vigoare, printr-o îngăduință a autorităților, având în vedere caracterul excepțional al acestei sărbători pentru poporul român și numărul mic de locuitori din comuna Ion Corvin. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a mulțumit organizatorilor și pelerinilor pentru înțelegere. Ministerul Afacerilor Interne mulțumește organizatorilor ceremonialului religios desfășurat cu ocazia hramului mănăstirii Peștera Sfântului Apostol Andrei, precum și tuturor credincioșilor prezenți, pentru înțelegerea și buna credință de care au dat dovadă în respectarea regulilor de protecție sanitară. În colaborare cu reprezentanții mănăstirii și ai DSP Constanța, au fost stabilite trasee de deplasare pentru pelerini și au fost marcate locurile pentru distanțare, astfel încât să fie respectate toate regulile sanitare pentru a preveni infectarea credincioșilor cu noul coronavirus, se precizează în comunicatul MAI. Aproximativ 300 de persoane au participat la Sfânta Liturghie oficiată luni de Arhiepiscopul Teodosie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 677, Ultimul acces: 2026-07-29 15:22:08
|
Timp total: 0.04s...
[]:1