Primul episcop eston sărbătorit în Tallinn: 20 de ani de la canonizare[2020-01-16]de Gheorghe AnghelSfântul Ierarh Platon, ocrotitorul Bisericii Ortodoxe Estone, a fost sărbătorit marți în Catedrala din Tallinn. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopii Alexandru de Pärnu și Ilie de Tartu, în prezența Arhiepiscopului Leon al Finlandei și a Mitropolitului Ștefan de Tallinn. Omilia a fost rostită de conducătorul Bisericii Ortodoxe din Finlanda. Foto credit: Biserica Ortodoxă din Finlanda Arhiepiscopul Leon a vorbit despre martiriu și a evidențiat mai mulți mucenici care și-au jertfit viața pentru Hristos, printre care și Sfântul Platon. La finalul slujbei din 14 februarie, trei laici au primit Medalia Sfântului Platon din partea Mitropolitului Ștefan. Sfântul Platon este primul eston hirotonit episcop de Riga și vicar de Tallinn în anul 1917. A suferit moarte martirică doi ani mai târziu, în 1919. În aceeași dată mai sunt cinstiți doi preoți care au fost martirizați împreună cu el și ale căror sfinte moaște se află în catedrala din Tallinn: Mihail și Nicolae. Un fragment din moaștele lor se află în Catedrala din Sălaj, fiind dăruite Episcopului Petroniu cu prilejul vizitei efectuate în Estonia acum doi ani. Sfântul Platon a fost canonizat în anul 2000 de Patriarhia Ecumenică având ca dată de prăznuire 14 ianuarie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1272, Ultimul acces: 2026-07-28 13:57:48
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1