Relativismul erodeaza conceptul casatoriei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Relativismul erodează conceptul căsătoriei

[2007-01-29]
În dimineața zilei de sâmbătă, 27 ianuarie 2007, Papa Benedict al XVI-lea i-a primit în Aula Clementină din Palatul Apostolic pe membrii Tribunalului Rotei Romane, Curtea centrală de Apel a Bisericii, pentru inaugurarea anului judiciar. Sfântul Părinte a îndemnat membrii Rotei să conlucreze pentru recuperarea dimensiunii juridice intrinsece a căsătoriei în armonie cu tradiția Bisericii și să evite să se lase seduși de mentalitatea relativistă.
În discursul său, Sfântul Părinte a reflectat asupra dimensiunii juridice a căsătoriei, amintind audienței că în cazurile de nulitate a căsătoriei, acuratețea procesului presupune `adevărul căsătoriei`, o expresie care își pierde însă relevanța existențială într-un context cultural marcat de relativism și pozitivism juridic, care consideră căsătoria o simplă formalizare a legăturilor emoționale. Ca urmare, căsătoria nu doar devine contingentă, așa cum pot fi și sentimentele umane, ci devine o structură juridică pe care omul o poate manipula după bunul plac, chiar și lipsind-o de caracterul ei heterosexual.
Papa a mai atras atenția asupra modului în care această mentalitate intră în gândirea credincioșilor și a arătat că unora li se pare că doctrina conciliară cu privire la căsătorie, care descrie în mod concret instituția ca `o comuniune intimă de viață și iubire` trebuie să se schimbe pentru a nega existența unei legături conjugale indisolubile, deoarece creează un `ideal` care nu trebuie să fie `impus` asupra așa-numiților `creștini obișnuiți`. Pontiful a deplâns faptul că și în unele cercuri ecleziale s-a răspândit convingerea potrivit căreia binele pastoral al indivizilor aflați în situații maritale neregulate ar cere un fel de reglementare canonică a situației lor, indiferent de validitatea sau invaliditatea căsătoriei lor, adică indiferent de `adevărul` situației lor personale.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 856, Ultimul acces: 2026-04-13 16:20:45