17 ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Sofian Boghiu[2019-09-14]de Iulian DumitrașcuAcum 17 ani a trecut în veșnicie Părintele Sofian Boghiu. Renumitul duhovnic a fost pictor bisericesc și mărturisitor al credinței pentru care a și fost întemnițat între anii 1958-1964. Părintele Sofian a rămas în conștiința celor care l-au cunoscut ca un duhovnic blând. El a format zeci de tineri care mai târziu au ajuns oameni de bază ai Bisericii și ai societății. Părintele a devenit frate în Mănăstirea Rughi, județul Soroca, în anul 1926. A urmat studii la Școala de cântăreți din Mănăstirea Dobrușa, la Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica (1932-1940), la Academia de Belle Arte din București (1940-1945) și la Facultatea de Teologie din București (1942-1946). Călugărit la Mănăstirea Dobrușa, sub numele Sofian (1937), hirotonit ierodiacon în 1939 și preot-ieromonah în 1945 pentru Mănăstirea Antim din București, pe care a condus-o ca stareț între anii 1950-1955, apoi din nou în ultimii ani de viață. În 1958 este arestat în lotul Rugul aprins și condamnat la 15 ani de închisoare (eliberat în 1964). A pictat numeroase biserici în țară și peste hotare: bisericile Schitului Darvari, Mănăstirii Radu Vodă, ambele din București, la Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Deir-el Harf în Liban, Catedrala din Horms în Siria, biserica din Hama, în Siria, și altele. Lucrări: Chipul Mântuitorului în iconografie (2001, București); postum, volumul Buchet de cuvântări (2006, București, cuprinzând predici și meditații teologice). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 673, Ultimul acces: 2026-08-01 07:30:55
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1