Guvernul chinez vine cu legi noi in domeniul familiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Guvernul chinez vine cu legi noi în domeniul familiei

[2007-01-25]
Guvernul chinez s-a angajat să facă mai mult pentru a pune punct fenomenului avorturilor în baza selecției după sex și pentru a corecta astfel dezechilibrul dintre sexe din această țară. Agenția oficială chineză Xinhua a informat luni că guvernul va înăspri legile și va interzice folosirea ultrasunetelor pentru determinarea sexului copilului nenăscut.
Un document guvernamental afirmă că dezechilibrul numeric dintre sexe aduce un pericol ascuns pentru societate ce va afecta stabilitatea socială. China a instituit politica familială strictă în 1979. De atunci, numeroase femei au fost supuse la avorturi și sterilizări, iar cei care s-au opus au fost arestați sau persecutați. Acum raportul între bărbați și femei a ajuns de 119 la 100. În majoritatea țărilor industrializate raportul este de 103 la 100. Drept urmare a politicii chineze tot mai mulți bărbați nu își pot găsi soții. Tot printre efecte se numără și creșterea criminalității, traficul cu fete, prostituția...
Cuplurile chineze sunt obligate să aibă doar un copil, pentru controlarea numărului populației. Avortul și uciderea copiilor mici este o metodă frecvent folosită dacă este vorba de fetițe: băieții sunt preferați pentru a duce mai departe numele familiei sau pentru a conduce mai târziu afacerile familiei. Majoritatea cuplurilor au metode a fenta noile legi, dat fiind că pe piața neagră există instrumente medicale cu ultrasunete prin care părinții pot afla acasă sexul copilului nenăscut.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 891, Ultimul acces: 2026-04-15 23:41:03