Îndemnul Arhiepiscopului Casian la început de post: Să alimentăm sufletele cu smerita iertare[2019-08-02]de Mihail Mere-AlbeÎnaltpreasfințitul Părinte Casian al Dunării de Jos a îndemnat în mesajul prilejuit de începutul postului Adormirii Maicii Domnului să avem în vedere hrana duhovnicească. Să alimentăm sufletele și inimile, cu smerita iertare și cu lumina faptelor bune, a sfătuit ierarhul care a precizat că postul de alimente are valoare în legătură cu cel duhovnicesc. În cuvântul intitulat Împreună cu Domnul Hristos și cu Maica Sa călătorim unii spre alții cu mult folos în postul Maicii Domnului, Înaltpreasfinția Sa a oferit sfaturi în legătură cu postirea de păcate și săvârșirea binelui. Pentru a avea forța duhovnicească să realizăm aceste lucruri, ierahul a menționat că ne ajută mult rugăciunea, lecturile duhovnicești și milostenia, grija de copii și de bătrâni. De asemenea, ierarhul a adresat invitația de a participa cu evlavie și mult folos duhovnicesc la două evenimente spirituale desfășurate în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Primul dintre ele este tradiționalul pelerinaj cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam. În acest sens, ierarhul i-a încurajat pe credincioși să întâmpine icoana făcătoare de minuni cu rugăciuni, privegheri și milostenie. Al doilea eveniment este tabăra națională de spiritualitate din parohia Viziru care a ajuns la cea de-a XXI-a ediție. În final, Înaltpreasfinția Sa a urat credincioșilor să urmeze cu dragoste aceste sfinte trepte ale urcușului spre a dobândi pacea inimii și bucuria comuniunii frățești și duhovnicești. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 614, Ultimul acces: 2026-08-05 21:26:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1