Hram la ctitoria unui cunoscut ziarist interbelic, Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova[2019-07-25]de Mihail Mere-AlbeDe sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana, celebrată de Biserica Ortodoxă pe 25 iulie, mănăstirea mehedințeană ,,Sfânta Ana din Orșova și-a serbat hramul. La sărbătoarea așezământului monahal au participat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Manifestările dedicate hramului mănăstirii au debutat cu slujba de sfințire a Aghesmei Mici, urmată de Taina Sfântului Maslu, Acatistul Sfintei Ana și Sfânta Liturghie, informează Episcopia Severinului și Strehaiei. Răspunsurile liturgice au fost date de psalții Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin. Mănăstirea Sfânta Ana a fost ctitorită de Pamfil Șeicaru, un cunoscut ziarist interbelic, care a luptat în primul Război Mondial pe locul unde se află actualmente așezământul monahal. Lăcașul de cult a fost construit între 1936 și 1939. Abia după perioada comunistă, în 1990, mănăstirea a fost sfințită de Episcopul Damaschin Severineanul, Episcop vicar al Mitropoliei Olteniei. În anul 1995 a fost deschis muzeul mănăstirii dedicat ctitorului său, Pamfil Șeicaru, iar în 1996 a fost finalizată construcția clopotniței. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2993, Ultimul acces: 2026-08-02 16:32:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1