PS Varlaam Ploieșteanul: Sf. Cuv. Ioan scărarul un dascăl al pocăinței, rugăciunii și postirii stăruitoare[2019-04-07]de Iulian DumitrașcuSfântul Cuvios Ioan scărarul rămâne pentru noi un dascăl al pocăinței, rugăciunii și postirii stăruitoare, un dascăl al modului în care folosim zilele postului să ne ridicăm de la întunericul patimilor la lumina Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a spus duminică în Catedrala Patriarhală Episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul. Reflectând la locul pe care Sfântul Ioan Scărarul, pomenit în Duminica a 4-a din Postul Mare, îl ocupă în istoria creștinismului, Episcopul vicar patriarhal a amintit de lucrarea sa, Scara dumnezeiescului urcuș, care de un mileniu și jumătate este pentru creștini un adevărat manual de înălțare duhovnicească. În omilia sa, ierarhul a îndemnat și la rugăciunea unora pentru alții, urmând pilda rugăciunii tatălui pentru vindecarea fiului său. Părintele Episcop, valorificând învățăturile cuprinse în textul biblic duminical, a mai evidențiat atât importanța credinței în împlinirea rugăciunilor noastre, cât și a rugăciunii unită cu postul în lupta duhovnicească împotriva duhurilor celor necurate. Răspunsurile liturgice au fost oferite la Slujba Utreniei de Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, iar la Sfânta Liturghie de Corala Catedralei Arhiepiscopale din Arad. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 887, Ultimul acces: 2026-07-22 04:39:02
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1