An omagial 2019 | La Mănăstirea dintr-un Lemn a fost amenajată Casa Memorială Chesarie Gheorghescu[2019-03-15]de Iulian DumitrașcuLa Mănăstirea dintr-un Lemn a fost amenajată recent Casa Memorială Chesarie Gheorghescu. Mânăstirea Dintr-un Lemn este situată în comuna Frâncești, județul Vâlcea, și este declarată monument istoric. Realizarea a fost posibilă datorită ajutorului oferit de Arhiepiscopia Râmnicului și se înscrie în seria manifestărilor dedicate Anului 2019, declarat Anul omagial al satului românesc în Patriarhia Română. Casa Memorială a fost ridicată în memoria celui care a avut curajul de a mărturisi dreapta credință chiar și în cele mai grele vremuri, Arhim. Chesarie Gheorghescu, trecut la Domnul la 14 iunie 2017, la Mănăstirea dintr-un Lemn. Într-un articol publicat pe curierul.ro, Monahia Miriam Cărămidaru de la Mănăstirea dintr-un Lemn a oferit mai multe detalii cu privire la această Casă memorială dedicată Părintelui Chesarie Gheorghescu, care a locuit în ea timp de 42 de ani. Casa memorială Arhim. Dr. Chesarie Gheorghescu, o casă modestă, cu o eleganță rustică, a fost construită după anul 1900, din cărămidă și tencuială, în cel mai autentic stil românesc, cu prispă, cerdac și patru încăperi. Imagine din interiorul Casei Memoriale. Foto credit: curierul.ro Din anul 1965, în această casă a locuit, timp de 42 de ani (1965-2017), Părintele Arhim. Chesarie, urmând lucrări de reparații și reconstituindu-se interiorul, iar după trecerea Părintelui la Domnul, a beneficiat de alte lucrări de restaurare. Ea a fost amenajată ca un mic muzeu care are în vedere două aspecte: unul memorial și altul duhovnicesc, care oferă imaginea personalității Părintelui Chesarie, a valorii spirituale și culturale. Pe peretele din fața casei memoriale, între cele două ferestre dreptunghiulare, a fost amplasat un tablou cu chipul Părintelui Chesarie, lucrat din infuzie de sticlă la Iași, dar și o pisanie din marmură. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 917, Ultimul acces: 2026-07-28 21:59:57
|
Timp total: 0.03s...
[]:1