Anul trecut Arhiepiscopia Timișoarei a investit în acțiuni filantropice aproape un milion de euro - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Anul trecut Arhiepiscopia Timișoarei a investit în acțiuni filantropice aproape un milion de euro

[2019-01-21]
de Gheorghe Anghel

Arhiepiscopia Timișoarei a investit în acțiuni filantropice aproape un milion de euro ajutând pe parcursul anului 2018 peste 13.000 de persoane, au anunțat reprezentanții Arhiepiscopiei în cadrul Adunării Eparhiale de sâmbătă, 19 ianuarie 2019.
În cadrul ședinței au fost evidențiate activitățile desfășurate în domeniul protecției drepturilor copilului, a persoanelor cu dizabilități, seropozitive, a sprijinirii persoanelor vârstnice fără aparținători, a familiilor cu risc social ridicat, precum și în domeniul asistenței religioase din spitale, armată, penitenciar, case de copii și servicii rezidențiale pentru vârstnici etc.
Suma totală investită în acțiuni filantropice s-a ridicat la 4.644.620 lei.
A fost prezentat și cazul familiei 7 copii din localitatea Satchinez, care a primit anul trecut o casă din partea Arhiepiscopiei Timișoarei, chiar în ajunul sărbătorii Nașterii Domnului.
Lucrările Adunării Eparhiale s-au desfășurat la Sediul Centrului eparhial din Timișoara și au fost prezidate de Mitropolitul Ioan al Banatului.
Evenimentul a debutat în biserica cu hramul „Învierea Domnului“ și „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, din incinta Reședinței mitropolitane, cu oficierea slujbei Te Deum-ului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1381, Ultimul acces: 2026-07-27 10:54:00