Cuvântul intraductibil „dor” explicat de un copil în clipul de promovare a României în UE - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cuvântul intraductibil „dor” explicat de un copil în clipul de promovare a României în UE

[2019-01-15]
de Sorin Ionițe

Un copil promovează România cu prilejul preluării președinției Consiliului UE. Într-un clip realizat de TVR, copilul prezintă mai multe lucruri inedite despre țara noastră, între care și cuvântul intraductibil „dor”:
„«Dorul» e doar al nostru. E mai mult decât iubire, mai mult decât dragoste. În dor sunt amestecate sentimente de bucurie, tristețe, melancolie, patimă sau nostalgie. Dacă dorul nostru nu ar durea atât de tare, nici iubirea nu ar fi atât de mare”.
Explicarea cuvântului „dor” poate face trimitere la problema migrației din România. România ocupă primul loc în topul țărilor din Uniunea Europeană cu cei mai mulți cetățeni plecați în străinătate. Potrivit statisticilor, sunt aproximativ două milioane de români care trăiesc în afara țării, departe de familie.
În clip apar monumente reprezentative pentru România, între care Mănăstirea Putna și Crucea Eroilor de pe Caraiman, dar și Mausoleul de la Mărășești, Arcul de Triumf și operele lui Constantin Brâncuși.
Descarcă gratuit lucrarea Brâncuși. Sculptor creștin ortodox a Patriarhului Daniel.
România a preluat oficial mandatul de șase luni la Președinția Consiliului Uniunii Europene în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi la Ateneul Român.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1434, Ultimul acces: 2026-09-20 06:50:17