Vestea Naşterii Domnului a răsunat la Episcopie şi în Catedrala din Cluj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vestea Naşterii Domnului a răsunat la Episcopie şi în Catedrala din Cluj

[2018-12-28]
grup de colindători
27.12.2018, Cluj (Catholica) - În perioada sărbătorilor de iarnă, prin frumosul obicei al colindatului, copii, tineri şi vârstnici, îşi duc unii altora vestea cea bună a Naşterii Domnului şi Mântuitorului şi se bucură împreună, pentru că, aşa cum spune colindul, „Cristos se naşte, Domnul coboară / Îngerii-I cântă, Magii Îl adoră / Păstori aleargă, Ieslea o-nconjoară, / Mari minuni se întâmplară”. Este vestea bună care a răsunat şi în Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, la fel ca înainte de 1948 şi apoi din nou, din 2001, adusă de membri unor parohii, asociaţii, ordine şi congregaţii de viaţă consacrată, instituţii de învăţământ, de pe teritoriul eparhiei.
PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla a întâmpinat colindătorii, în 21 şi 22 dec. 2018, în sala de şedinţe de la sediul Episcopiei, unde îi aştepta şi bradul de Crăciun frumos împodobit şi tradiţionala Iesle de Crăciun. Au fost zile în care s-a reunit, în bucurie, marea familie a Bisericii. Lumina Naşterii Domnului s-a revărsat în sufletele, şi ale celor care au adus, şi ale celor care au primit colindul.
Alături de Ierarh s-au aflat Mons. Călin Bot, Vicar general, pr. Marcelin Rotaru de la Seminarul Teologic eparhial, diaconi şi studenţi seminarişti, precum şi invitaţi speciali. Cu toţii, au întâmpinat cu bucurie grupurile însoţite de preoţi parohi şi asistenţi spirituali. Au colindat: un grup mare de credincioşi din mai multe parohii ale protopopiatului Gherlei, urmaţi de tineri din Asociaţia Tineretului Român Unit (ASTRU)-Cluj, apoi credincioşi din parohia Tihău, membri ai Reuniunii Mariane, credincioşi ai parohiei „Andrei Mureşanu” din Cluj-Napoca, grupuri din parohiile Someşeni, Păuşa, Buciumi, Făget-Cluj; au încheiat colindul acestei zile, la orele serii, persoane consacrate din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului (CMD) însoţite de copii de la Casa de tip familial „Maica Domnului” a CMD, împreună cu călugări din Societatea lui Isus şi surori din Congregaţio Jesu.
A doua zi, sâmbătă, 22 dec., grupurile au continuat să sosească, de asemenea însoţite de preoţi: mai întâi, şi-au adus colindul Surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare cu tineri şi copii, urmate de membri ai Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi Greco-Catolici (AGRU), apoi credincioşi din parohiile Gruia – Cluj, Sângeorz-Băi, Mănăştur 1 Vest – Cluj şi Chiuieşti. Colindătorii au venit în grupuri numeroase, cu daruri de bucate alese, fiind la rândul lor invitaţi să servească suc şi dulciuri, cum se cuvine în zi de sărbătoare. Fiecărui grup, Preasfinţia Sa Florentin le-a adresat un cuvânt spiritual, reamintindu-le motivul bucuriei Crăciunului: Pruncul nou-născut în Ieslea din Betleem, Domnul Isus Cristos. El este sărbătoritul, Lui i se cuvine toată atenţia, cinstea şi închinarea – aşa cum l-au primit păstorii şi magii care, la vestirea îngerească, au mers degrabă, cu daruri, să-l vadă şi să i se închine.
Pentru a încununa această zi dedicată colindelor, Ierarhul de Cluj-Gherla a participat şi la concertul de colinde care a avut lor, de la ora 19.00, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj. Biserica a fost neîncăpătoare de mulţimea care a venit să asculte colindele interpretate de Corul „Angeli”. PS Florentin a felicitat şi binecuvântat, în încheiere, membri acestui cor, care au primit totodată, prin aplauze prelungite, recunoştinţa publicului. Tradiţia colindului la Episcopul de Cluj-Gherla a continuat, şi amintim, între alţi colindători, pe cei de duminică 23 dec. 2018, zi în care Corul de copii „Allegria” de la capela „Sf. Iosif” (Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca), au colindat în Catedrala „Schimbarea la Faţă”, după Sf. Liturghie arhierească.
În anul dedicat Arhiereului Iuliu Hossu, să primim şi colindul său, prin cuvinte pe care eminentul Ierarh, Păstorul de atunci al Eparhiei de Cluj-Gherla, le-a rostit la Crăciunul din 1947: „«Prunc înfăşat şi culcat în iesle». Cu această înfăţişare şi pe acest tron a binevoit a se aşeza, Împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor. Această cale a smereniei şi-a ales-o, pentru a dezrobi, din blestemul trufiei, neamul omenesc. Şoapta ispititoare a duhului rău i-a răzvrătit pe strămoşi împotriva lui Dumnezeu, cu făgăduinţa mincinoasă a vieţii, prăbuşindu-i în blestemul morţii. Pe această cale a smereniei, din Ieslea Viflaimului, pleacă Mântuitorul lumii până la moartea Crucii, pentru a dărui lumii viaţă, din prisosinţă, aşa cum a spus: «Eu am venit ca viaţă să aibă şi din prisosinţă să aibă».”
„O lume întreaga se opreşte cu sufletul şi trece cu gândul peste veacuri, la Ieslea din Viflaim. Să afle acolo, cu toţii, cu adevărat, în Pruncul înfăşat şi culcat în iesle, pe Mântuitorul lor. Acolo îngenuncheaţi, cu păstorii, să primească binecuvântarea împăcării, de la Împăratul Păcii. Să lucreze această binecuvântare înfrăţirea sufletelor şi a popoarelor lumii, pentru viaţa şi fericirea lumii. Să renască lumea mai bună, în lumina Praznicului păcii” (IPS Iuliu Hossu, Curierul Creştin, nr. 7030/1947).

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 7309, Ultimul acces: 2026-09-24 09:10:07