PS Claudiu în mijlocul credincioşilor parohiei Blaj II, Capela Arhiereilor[2018-12-27]vizită pastoralăA devenit deja o tradiţie ca, în a doua zi a sărbătorii Naşterii Domnului, Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, să se afle în mijlocul credincioşilor parohiei Blaj II, Capela Arhiereilor, păstoriţi de părintele Cristian Rus. Şi în acest an, biserica a fost neîncăpătoare, credincioşii, de la cei mai mici până la cei mai mari, venind cu bucurie să asculte cuvântul Ierarhului şi să participe la Sfânta Liturghie celebrată de PS Claudiu. În cuvântul de învăţătură rostit la Evanghelia zilei de 26 decembrie, „Fuga în Egipt” (Mt 2, 13-23), Preasfinţia Sa Claudiu a vorbit despre semnificaţiile vetero şi neo-testamentare ale textului citit la Sfânta Liturghie, cu învăţăturile valabile pentru noi toţi, subliniind faptul că vedem în această sărbătoare iubirea lui Dumnezeu, un Dumnezeu care este alături de noi în fiecare moment, cu atât mai mult în momentele cele mai dificile. Încă o dată, trebuie să realizăm faptul că logica lumii nu este aceeaşi cu logica lui Dumnezeu, iar exemplul cel mai bun este însăşi Naşterea Domnului. Dumnezeu se întrupează, ia formă umană nu în modul în care ne-am fi aşteptat, alegând să se nască într-un palat din Ierusalim, ci în forma cea mai neaşteptată, prin venirea Sa într-un loc al oamenilor simpli, săraci, iar Evanghelia citită în a doua zi a Crăciunului o vedem în toată viaţa pământească a Mântuitorului. Suntem şi noi exilaţi atunci când ne îndepărtăm de Dumnezeu, însă niciodată nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne iubeşte şi de aceea niciodată nu trebuie să ne considerăm prea păcătoşi. Dând ca exemplul genealogia lui Isus, citită duminica trecută la Sfânta Liturghie, în care apar şi persoane cunoscute ca păcătoase, Preasfinţia Sa Claudiu a arătat că Dumnezeu transformă toate lucrurile mici, urâte, în ceva mult mai mult, mult mai frumos. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său să trăiască cu noi, pentru ca şi noi să fim fiii lui Dumnezeu. De aceea, suntem în această lume, dar nu facem parte din ea, pentru că cine primeşte Cuvântul Lui nu va muri, ci se va pregăti cu adevărat de viaţa veşnică. „Să îl lăsăm pe Pruncul Isus să se nască în ieslea din Betleem, dar mai ales în sufletele noastre”, a fost invitaţia pe care, în final, le-a făcut-o Preasfinţia Sa Claudiu tuturor celor prezenţi la Sfânta Liturghie de la Capela Arhiereilor. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de tinerii din parohia Blaj II, care au interpretat, în stilul deja consacrat la Capela Arhiereilor, frumoase colinde româneşti. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 2400, Ultimul acces: 2026-09-26 12:35:00
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1