Expoziţia „100 de iesle în Vatican” subliniază semnificaţia Crăciunului[2018-12-18]iesle de CrăciunPeste 100 de iesle de Crăciun, evocând naşterea lui Isus, sunt expuse lângă Vatican, la iniţiativa Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări. Iniţiativa doreşte să împărtăşească istoria şi spiritualitatea din spatele acestei devoţiuni ce are o vechime de aproape 800 de ani. „Ieslea, pe lângă că este o frumoasă tradiţie culturală transmisă prin geniul Sfântului Francisc de Assisi şi răspândită în întreaga lume, este un puternic instrument de evanghelizare”, a spus la deschiderea expoziţiei Arhiepiscopul Rino Fisichella, preşedintele Consiliului Pontifical. „La fiecare Crăciun, mulţi oameni se opresc în faţa misterului lui Dumnezeu-făcut-om, reprezentat cu statui ce sunt în multe cazuri autentice lucrări de artă, pentru a se ruga, reflecta şi descoperi iubirea lui Dumnezeu ce s-a făcut Prunc pentru noi”, a continuat prelatul. Ieslele de Crăciun sunt în număr de 126, venind din diverse colţuri ale lumii, din Taiwan până în Panama, şi fiind realizate din diferite materiale, de la con de brad, aluminiu sau coral, la textile şi hârtie. Printre numeroasele iesle din Italia, se găseşte şi o redare modernă a scenei Naşterii Domnului, realizată doar din paste. Expoziţia este complet gratuită şi încurajează redescoperirea semnificaţiei Crăciunului – naşterea lui Isus, spun organizatorii. În timp ce privesc ieslele, vizitatorii pot să citească reflecţii despre semnificaţia ieslei, reflecţii scrise de diverşi sfinţi de-a lungul istoriei. Sf. Francisc de Assisi a creat prima iesle de Crăciun în 1223, într-o peşteră de lângă Roma, folosind animale vii (un măgar şi un bou), o iesle pentru animale şi un altar cu Sfânta Euharistie ca prezenţă a Pruncului Isus. Sfântul a fost inspirat printre altele de o relicvă de lemn din ieslea lui Cristos, păstrată în cripta Bazilicii Santa Maria Maggiore din Roma, unde poate fi văzută şi venerată şi astăzi. Expoziţia anuală „100 de iesle” îşi are începutul în 1976, când italianul Manlio Menaglia a pornit-o fiind îngrijorat că devoţiunea catolică este umbrită de decoraţiunile moderne de Crăciun. Anul acesta expoziţia este pentru prima oară preluată de Vatican, fiind organizată în Aula Pius al X-lea de pe Via della Conciliazione. Este deschisă în fiecare zi între 10AM şi 8PM, până pe 13 ianuarie 2019. (Courtney Grogan pentru CatholicNewsAgency.com) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1101, Ultimul acces: 2026-09-26 01:21:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1