Mesajul de Crăciun al ÎPS Ioan Robu (comunicat)[2018-12-21]IPS Ioan RobuÎn scrisoarea de Crăciun din acest an, evocând misterul Naşterii Fiului lui Dumnezeu Înaltpreasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, subliniază unele aspecte ale creşterii copilului Isus în comunitatea oamenilor, şi, urmărind exemplul lui Isus, identifică „cele necesare în educarea şi creşterea copiilor din noile generaţii”. Astfel, Excelenţa Sa îi invită pe credincioşi – „părinţi ai copiilor noilor generaţii” – să vegheze pentru ca fiii lor „să nu adopte moduri de gândire şi de viaţă contrare învăţăturilor de credinţă”. „Păstraţi-i în căldura familiei şi a credinţei, a dragostei de ţară şi de neam! Însoţiţi-i cu puterea rugăciunii, a exemplului şi a jertfelor voastre! Iar Fiul care ni s-a dat, Isus, să asculte rugăciunea noastră şi să binecuvânteze strădaniile noastre, pe care i le oferim în acest timp sfânt!” În mesajul video, adresat creştinilor şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă, ÎPS Ioan aminteşte că „spiritul Crăciunului este spiritul apropierii noastre de Dumnezeu, aşa cum Dumnezeu s-a apropiat de noi. Este un spirit al reînnoirii noastre sufleteşti. Este privirea care admiră lucrarea lui Dumnezeu din noi, din lumea noastră, din întreaga lume”. „Şi pentru că bucuria credinţei se transformă adesea în rugăciune, implorăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noastră, asupra familiilor noastre şi asupra poporului nostru”, spune în încheiere Arhiepiscopul mitropolit de Bucureşti, urându-le tuturor „un Crăciun binecuvântat!” ÎPS Ioan Robu va prezida Sfânta Liturghie din Noaptea de Crăciun în Catedrala Sf. Iosif, luni, 24 decembrie, la ora 24.00. (Biroul de presă al Arhidiecezei de Bucureşti) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1003, Ultimul acces: 2026-09-26 04:44:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1