Nunţiul Apostolic la Bărăţia, în vizită la comunitatea maghiară catolică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Nunţiul Apostolic la Bărăţia, în vizită la comunitatea maghiară catolică

[2018-12-22]
vizita Nunţiului
Excelenţa Sa, Mons. Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România, a efectuat o vizită în parohia „Sfânta Maria a Harurilor”, Bărăţia, pentru a cunoaşte mai îndeaproape comunitatea maghiară catolică din Bucureşti. Cu acest prilej, din dorinţa Mons. Buendía de a lua contact cu credincioşii comunităţii romano-catolice maghiare din capitală, duminică, 16 decembrie a.c., începând cu ora 9.00, cei prezenţi în biserica „Bărăţia” au avut bucuria de a lua parte la o Liturghie solemnă, bilingvă, prezidată de Excelenţa Sa. Au concelebrat pr. Fernando Duarte Barros Reis – secretar al Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti, pr. Wilhelm Dancă – decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii Bucureşti, pr. Eugen Bortoş – paroh al parohiei „Bărăţia” şi pr. Cristinel Ţâmpu – responsabil cu pastoraţia comunităţii maghiare.

Excelenţa Sa şi-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul celor prezenţi şi a transmis tuturor oamenilor de bunăvoinţă binecuvântarea şi salutul Sfântului Părinte Papa Francisc. În cadrul predicii, referindu-se la semnificaţia celei de-a treia duminici din Advent şi la lecturile propuse de liturgia zilei, Excelenţa Sa a pus accentul pe faptul că „nu este suficientă doar bucuria, ci e nevoie de o convertire continuă a inimii pentru ca aşteptarea noastră să fie autentică”. În continuare, referitor la căile indicate de Isus, Mons. Buendía a subliniat „să practicăm caritatea, mai ales faţă de cei mai săraci care sunt aproape de noi; să fim drepţi, fără să uităm să fim în acelaşi timp la fel de milostivi cu prietenii, familia şi colegii de muncă; să excelăm în respingerea oricărei forme de corupţie, căutând mereu să fim ireproşabili în dragoste şi în urmarea angajamentelor noastre baptismale”.
Spre finalul Celebrării, reprezentantul tinerilor maghiari, Gyorfi Kapronczay David Konrad i-a adresat câteva cuvinte de mulţumire Excelenţei Sale, prin care l-a asigurat de faptul că tinerii din ziua de azi sunt conştienţi de rolul important pe care îl au în răspândirea şi propăşirea credinţei creştine şi în menţinerea stabilităţii temeliei a ceea ce Biserica va fi mâine. Au urmat mulţumirile din partea pr. Cristinel Ţâmpu, prilej prin care comunitatea şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Mons. Buendía, care a dorit să fie în mijlocul maghiarilor catolici din Bucureşti, pentru efortul şi lupta de a lumina şi călăuzi poporul Domnului pe drumul credinţei, astfel încât să fie purtătorii unei lumini pe care Isus Cristos a dăruit-o, spre a descoperi actul de preamărire a Tatălui Ceresc.
Chiar dacă vremea a fost neprielnică, biserica Bărăţia a fost destul de plină, iar acest fapt l-a determinat pe Nunţiul Apostolic să le mulţumească celor prezenţi, în mod deosebit. Printre cei care au luat parte la Sfânta Liturghie s-au numărat şi reprezentanţi ai Ambasadei Ungariei la Bucureşti şi ai Institutului Balassi. Vizita Mons. Buendía s-a încheiat cu o agapă frăţească în cadrul căreia a fost prezentat un filmuleţ despre istoria romano-catolicilor maghiari din Bucureşti – o cronologie veche de 200 de ani. Ulterior, Excelenţa Sa a răspuns tuturor întrebărilor celor prezenţi şi i-a îndemnat pe credincioşii maghiari să rămână statornici în trăirea credinţei creştine. În decursul celor 200 de ani de istorie, este pentru prima dată când comunitatea maghiară din Bucureşti are onoarea de a primi vizita unui reprezentant al Sfântului Părinte Papa. (pr. Cristinel Ţâmpu pentru Angelus.com.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 4449, Ultimul acces: 2026-09-26 04:28:14