Hramul bisericii „Sf. Fecioară Neprihănit Zămislită” din Drobeta-Turnu Severin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hramul bisericii „Sf. Fecioară Neprihănit Zămislită” din Drobeta-Turnu Severin

[2018-12-12]
hram
Sâmbătă, 8 decembrie 2018, comunitatea catolică din Drobeta-Turnu Severin a avut bucuria de a-l avea în mijlocul ei pe IPS Ioan Robu, păstorul Arhidiecezei de Bucureşti, la sărbătoarea hramului bisericii parohiale, dedicată Sfintei Fecioare Maria Neprihănit Zămislită.

La Sfânta Liturghie au concelebrat preoţii din Decanatul de Craiova şi au fost prezenţi şi reprezentanţi a autorităţilor locale. ÎPS Ioan ne-a încântat la omilie, ca de fiecare dată, prin cuvintele pline de har, îndemnându-ne să o imitam pe Sfânta Fecioară Maria acceptând planul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
În cadrul Sfintei Liturghii am sărbătorit şi cei 50 de ani de preoţie şi 34 de ani de episcopat ai Excelenţei Sale, oferindu-i flori şi o icoană realizată de artistul severinean Ştefan Popa Popas. Îi mulţumim lui Dumnezeu şi Sfintei Fecioare Maria pentru această zi minunată şi Înaltpreasfinţiei Sale pentru prezenţa sa în mijlocul nostru. (Lucia Fazakas pentru Angelus.com.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 3410, Ultimul acces: 2026-09-27 20:50:10