Un film documentar despre Generalul Berthlot realizat de Trinitas Tv va fi difuzat marţi la Londra[2018-12-10]de Florin NicolaieFilmul documentar „Generalul Henri Mathias Berthelot. Bătălia pentru România”, realizat de Mihaela Poenaru şi Petru Mihalea (Trinitas TV), cu sprijinul Institutului Cultural Român, va fi difuzat în premieră la Londra marţi, 11 decembrie, la Institutului Francez. Documentarul prezintă momente din timpul Primului Război Mondial, când generalul Berthelot a condus Misiunea Militară Franceză şi a reuşit să transforme armata regală într-o forţă militară redutabilă. Generalul a fost un personaj cheie în refacerea armatei române după înfrângerile din anul 1916 şi cel mai consecvent sprijin în recunoaşterea României Mari. În film au fost intervievate personalităţi de renume precum: Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, Adrian Cioroianu, istoric şi Ambasador UNESCO, şi alţi scriitori prestigioşi din România şi din lume. De asemenea, este intervievat în exclusivitate nepotul generalului Berthelot, Jean Claude Dubois, care oferă publicului ocazia de a-l cunoaşte pe generalul francez în afara frământărilor războiului. După difuzarea filmului documentar va urma o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu publicul în prezenţa realizatorilor Mihaela Natalia Poenaru şi Petru Mihalea. Seara va include, de asemenea, o expoziţie cu fotografii şi documente de arhivă despre Misiunea Franceză din Romania. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 990, Ultimul acces: 2026-09-28 00:16:50
|
Timp total: 0.03s...
[]:1