Un Episcop englez anunţă anul 2019 ca „Anul Sfinţeniei” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Un Episcop englez anunţă anul 2019 ca „Anul Sfinţeniei”

[2018-12-04]
Episcopul Mark Davies
Într-o scrisoare pastorală marcând prima duminică a Adventului, Episcopul Mark Davies de Shrewsbury a numit anul 2019 ca „Anul Sfinţeniei”, atrăgând atenţia asupra accentului pus de Conciliul Vatican II asupra chemării universale la sfinţenie. „Asupra acestei chemări universale la sfinţenie îmi doresc ca noi toţi, clerul şi credincioşii, să ne concentrăm într-un mod nou. Este impresionant faptul că, în contextul tuturor crizelor din secolul XX, mesajul central al Conciliului Vatican II a fost că fiecare dintre noi, în fiecare etapă a vieţii, este chemat la plinătatea vieţii creştine şi la perfecţiunea iubirii: şi anume fiecare este chemat să devină nimic mai puţin decât un sfânt”, a scris Episcopul Davies.

„Adventul este un timp al speranţei reînnoite care ne conduce la lumina Crăciunului”, a spus el. „Este o călătorie pe care o facem în cele mai întunecate zile ale anului. Astfel de zile evocă umbrele din lumea din jurul nostru şi eşecurile din viaţa şi mărturia creştinilor care au aruncat uneori umbre negre pe faţa Bisericii, ascunzând pentru mulţi lumina clară a lui Cristos care străluceşte din ea.” Prelatul a mai spus că „reînnoirea noastră în sfinţenie” este „singura reînnoire a Bisericii care are importanţă… De aceea numai sfinţii au rezolvat crizele cu care Biserica s-a confruntat de-a lungul istoriei şi de aceea s-au dovedit a fi mari evanghelizatori.”
„Şi tot de aceea, astăzi, în mijlocul umbrelor scandalului şi al provocării noii evanghelizări a societăţilor occidentale, este imperios să amintim acest singur scop al fiecărei vieţi creştine, deoarece în sfinţi străluceşte adevărata faţă a Bisericii. Căci, deşi pot avea locul lor, nici un program pastoral, nici o discuţie între noi, nici o reorganizare sau restructurare nu poate realiza vreodată acest lucru; numai tinderea noastră spre sfinţenie, spre a deveni sfinţi aşa cum doreşte Dumnezeu să fim.”
Atât „chemarea noastră creştină, cât şi scopul final al fiecărei vieţi umane” este de „a deveni, în cele din urmă, sfânt”, scrie Episcopul Davies, reamintind că Cristos ne-a spus că „acesta este singurul lucru care contează”. A menţionat că Papa Francisc a scris într-o scrisoare recentă că „singura mare tragedie a vieţii este să nu devii sfânt”. „Sfântul este cel care ajunge la fericirea totală şi veşnică a raiului. S-ar putea spune că sfinţenia este fericirea… Numai fiind sfinţi putem fi cu adevărat fericiţi.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 944, Ultimul acces: 2026-09-26 02:25:41