Studii de Istorie Eclesiastică – un volum de istorie ecleziastică pe baze ecumenice

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Studii de Istorie Eclesiastică – un volum de istorie ecleziastică pe baze ecumenice

[2018-12-04]

apariţie editorială
În a doua jumătate a anului curent, 2018, a apărut la Ed. Sitech din Craiova volumul intitulat Studii de Istorie Eclesiastică coordonat de doctorandul Institutului de Istorie George Bariţiu, filiala Academiei Române, din Cluj-Napoca, Marius Oanţă. Gândit pe principiile rigorii ştiinţifice, dar în acelaşi timp şi în spirit ecumenic, volumul vine să cinstească memoria unui suflet nobil, clujeanul Mircea Maximilian Tivadar (1958-2018), mult prea devreme plecat dintre noi, promotor neobosit al istoriei, tradiţiilor, culturii şi credinţei creştine armeano-catolice a conaţionalilor săi din Transilvania.

Structurat pe trei secţiuni: (I.) Oameni şi credinţe între Evul mediu şi zorii Modernităţii, (II.) Diversitate şi modernitate confesională şi (III.) Biserica sub regimurile totalitare, volumul reuneşte teme din istoria unei mari părţi – am putea spune majorităţii confesiunilor (cu excepţia, din păcate, a celei majoritare) şi chiar a unor minorităţi naţionale din România, ba mai mult, ne vorbeşte şi de martiriul catolic din Bulgaria, dar şi de fascinantul univers al armenităţii veneţiene de la San Lazzaro.
Ineditul volumului este dat de mai multe elemente: în primul rând iniţiativa, care este una eminamente privată, neafiliată vre-unui institut sau vre-unui grup. Ea se naşte din necesitatea dezvoltării domeniului istoriei şi istoriografiei ecleziastice, care a luat un considerabil avânt în ţară, dar care totuşi încă nu dispune de volume de această natură: fondate pe baze ştiinţifice, interdisciplinare, dar şi ecumenice. Un alt aspect inedit îl constituie prezenţa între coperţile sale a studiilor unor pasionaţi ai istoriei, bine documentaţi, dar care nepublicând până acum într-un astfel de context, doar eventual în mici publicaţii de popularizare, devin debutanţi prin prezentele studii.
În secţiunea Oameni şi credinţe între Evul Mediu şi zorii Modernităţii constatăm reunirea într-o armonioasă succesiune cronologică a istoriei şi a credinţelor unor naţionalităţi istorice ale României, pornind de la bulgarii, cândva paulicieni, şi strămutându-ne spre zona Banatului şi apoi a Transilvaniei şi Partium-ului, unde întâlnim realităţi instituţionale catolice medievale, dar şi moderne, disputa dintre Reforma protestantă şi Reforma catolică, numită şi Contrareformă, episcopi ortodocşi de origine sârbă ai meleagurilor bănăţene de dinaintea separaţiei ierarhice, dar mai cu seamă, de o formaţie academică deosebită.
Cercetătorul Ilie-Cătălin Grigore, aduce în prim plan, în cadrul studiului său, o sectă de pavlichieni, aflată la fruntariile Imperiului Otoman şi o analizează în studiul său intitulat, Controversele şi concordanţele în sursele greceşti şi armene cu privire la erezia pauliciană. Epopeea acestor oameni este una fascinantă şi adesea tragică.
Maria Roşu, documentată şi pasionată cercetătoare a realităţilor medievale bănăţene, arădene şi transilvane debutează între paginile acestui volum cu un material referitor la Prepozitura Aradului în secolele XII-XIII, bazat, fundamentat cu precădere, pe reinterpretarea surselor existente, autoarea surprinzând perioada de decădere a acestei renumite instituţii ecleziastice.
Rămânând în sfera instituţional-ecleziastică, respectiv monastică, romano-catolică, ne este propus spre lecturare studiul părintelui Reinholdt Lovasz, mulţi ani paroh în Caransebeş, el prezentându-ne în cadrul materialului său Conventul franciscan din Caransebeş în lumina unor documente inedite (sec. XVIII). Studiul vine să clarifice unele polemici apărute o dată cu descoperirile arheologice realizate la finele anilor `80.
Sever Cristian Oancea ne propune o temă atât interesantă, cât şi provocatoare, atât pentru mediul catolic, dar şi pentru cel protestant: Convertirea braşoveanului Johann Drauth la catolicism în anul 1715. Autorul ne atrage atenţia, de fapt, asupra unor apropieri ale unor saşi transilvăneni faţă de misionarii catolici, în veacul al XVIII-lea, realitate puţin cunoscută de literatura românească de specialitate.
Studiul lui Claudiu Călin îşi propune recuperarea, în cadrul istoriografie ecleziale, a biografiei prepozitului Paul de Vuko et Branko (1725-1798), un ilustru cleric bulgar al Diecezei de Cenad. Fascinanta epopee a bulgarilor catolici refugiaţi în Valahia la finele veacului al XVII-lea şi ajunşi în Banat, respectiv pe teritoriul Diecezei de Cenad, cunoaşte şi biografii deosebite ale elitelor proprii.
Părintele Saşa Iaşin, preot al Eparhiei Ortodoxe Sârbe din Timişoara, evocă la rândul său o personalitate eclezială de excepţie, propunându-ne studiul său intitulat: Episcopul de Timişoara Petar Petrovich (1786-1800). Ierarhul, de o erudiţie cu totul aparte, spirit enciclopedic, a marcat prin caracterul său o epocă deosebit de importantă în viaţa spirituală, deopotrivă, a ortodocşilor sârbi şi români din Banatul acelor vremuri, încă neseparaţi ierarhic pe criterii naţionale.
Secţiunea Diversitate şi modernitate confesională ne dezvăluie crâmpeie din trecutul nu foarte îndepărtat, dar pentru mulţi, încă foarte puţin cunoscut al istoriei cultelor protestante sau neo-protestante din România. Astfel, pastorul evaghelic-luteran de limbă slovacă, Gheorghe Dušan Vanko, deschide seria acestor recuperări istorice şi ne aduce în prim plan două biografii ale unor clerici remarcabili, titlul lucrării sale fiind: Ľudovít Augustín Boor şi Ivan Bujna – personalităţi ale slovacilor evanghelici din România în secolul XX.
În continuare, întrând în sfera neo-protestantă, Teodor-Ioan Colda ne propune studiul intitulat: Baptiştii din România după Marea Unire de la 1918 între entuziasmul realizării idealului naţional şi tragediile persecuţiilor religioase, reflectând la istoria misionariatului de factură baptistă din ţara noastră, dar şi la persecuţiile la care au fost supuşi aceşti creştini ca urmare a activităţii lor.
Marius Silveşan aprofundează tematica comunităţii baptiste româneşti, evidenţiind în cadrul vastului său studiu intitulat: Baptiştii din România între regimul de autoritate monarhică a lui Carol al II-lea şi regimul de democraţie populară, eforturile supraomeneşti ale acestui cult, pentru a face faţă politicii interne din perioada interbelică pentru a-şi asigura existenţa şi supravieţuirea.
Bogdan Emanuel Răduţ ne vorbeşte în paginile dedicate articolului său ştiinţific despre Creştinii după Evanghelie, o altă denominaţiune neo-protestantă care a înregistrat la rândul ei o serie de abuzuri şi persecuţii din partea confesiunii majoritare, adesea aflată în colaborare cu autorităţile. Deşi recunoscuţi de către statul român încă din 1933, aderenţii cultului erau supuşi unor condiţii destul de dure. Acelaşi cercetător ne supune atenţiei şi o a doua analiză, conţinând date şi detalii inedite, la chestiunea cultului Creştinilor după Evanghelie, studiul fiind intitulat: Opinii asupra Istoricului Bisericii Creştine după Evanghelie din România reflectate într-o scrisoare particulară din 1946.
Deşi regimurile totalitare sau persecuţiile împotriva unora dintre cultele menţionate mai sus au fost deja evidenţiate, secţiunea Biserica sub regimurile totalitare începe abia o dată cu studiul părintelui Mircea Remus Birtz, cu titlul: „Revenirea” greco-catolicilor din 1948 sub o altă perspectivă. Părintele Birtz prezintă şi comentează mai cu seamă aspectele de natură canonică, necunoscute publicului, descriind cu acurateţe etapele acestei măsuri abominabile, cel mai adesea prezentată părtinic de către beneficiarii ei. Concepţia dezvoltată de autor vis-a-vis de acea mult trâmbiţată „trecere la ortodoxie” a greco-catolicilor, care se visa drept un act reparatoriu şi de „refacere” a unităţii Bisericii naţionale româneşti, constituie o noutate fundamentată pe bazele rigorii ştiinţifice.
Monseniorul Marton József, prepozit capitular al Catedralei Romano-Catolice de Alba Iulia, ilustru cercetător şi cadru universitar, dedică episcopului mărturisitor Márton Áron studiul intitulat: Márton Áron: apărător al adevărului, ocrotitor al celor prigoniţi şi bun păstor al poporului său. Analiza ştiinţifică dedicată episcopului ardelean, al cărui proces de beatificare a fost înaintat încă de către arhiepiscopul Lajos Bálint, are la bază trei virtuţi eroice, atribuite lui Márton Áron.
Marius Oanţă, coordonatorul volumului, ne propune la rândul său o reflecţie de drept canonic, dintr-un unghi cu totul neînscris în „canoanele” nescrise, dar conturate deja de către o serie de autori care s-au ocupat de viaţa romano-catolicilor din spaţiul vechiului Regat. Articolul său intitulat: Situaţia canonică din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (1948-1964) ne oferă o serie de lumini şi umbre aruncate în documentele emise de fosta Securitate asupra acestei structuri ecleziale din capitala ţării, asiduu persecutate în vechiul regim. Autorul, evidenţiind mai ales documente emanate de către aparatul represiv, le interpretează într-un mod diferit, aducând o schimbare de paradigmă inclusiv în viziunea asupra oficiilor deţinute în acei ani de preoţii arhidiecezei.
Giuseppe Munarini, prin comunicarea sa: Figuri reprezentative de martiri ai Bisericii Catolice din Bulgaria ne descrie o serie de fapte care au drept scop recuperarea unor evenimente tragice, sintetizarea lor şi prezentarea realelor intenţii ale acestei ideologii străine de Dumnezeu şi de orice simţământ uman. Munarini afirmă, la un moment dat: „[…]comuniştii, şi servitorii lor nu doar au negat adevărul, ci au organizat procese-farsă, cum s-a întâmplat în România, în Ucraina şi pretutindeni unde au ajuns la putere cu minciunile lor”.
Arhivistul Narcis-Cristian Ispas ne prezintă, sub oarecum inofensivul titlu Retragerea la mănăstire a episcopilor Cisar şi Scheffler o imagine şi ea destul de necunoscută a epocii comuniste, redată de fapt, de o serie de documente păstrate la Arhivele Naţionale ale României, în fondul Ministerului Cultelor. În fapt este vorba despre corespondenţa episcopilor romano-catolici János Scheffler şi Alexandru-Theodor Cisar cu autorităţile de stat, ierarhii fiind împiedicaţi în acel moment din exercitarea atributelor lor episcopale, fiind propuşi a fi plasaţi cu domiciliu obligatoriu, la Baia de Criş, respectiv la Orăştie. Sfârşitul lor a fost unul tragic: János Scheffler a decedat la 6 decembrie 1952, în închisoarea Jilava, fiind practic opărit la duş. Arhiepiscopul Alexandru-Theodor Cisar a decedat la 7 ianuarie 1954 la Bucureşti, fiind otrăvit în arhiepiscopie, după ce a fost obligat să participe la cel de al IV-lea Festival Internaţional al Tineretului şi Studenţilor, desfăşurat în capitală, între 2-16 august 1953.
Perioada recentă, respectiv o tematică de natură teologică a vremurilor contemporane, este analizată în cuprinsul articolului patrologului Lucian Dîncă, care vorbeşte despre Euthanasia în Encyclica „Evanghelium Vitae” a Papei Ioan Paul al-II-lea, o temă actuală, un concept care devine în unele situaţii o realitate sensibilă deosebit de încărcată de tragism uman şi moral.
Volumul este completat într-un mod inedit şi, am putea spune, fericit de un număr de nouă materiale informative, respectiv recenzii şi reflexii privind viaţa religioasă din ţara noastră, precum: Sesiune ştiinţifică: Timişoara 1716-2016. O istorie europeană (Claudiu Călin), Expoziţie vernisată în Palatul Episcopal Romano-Catolic din Timişoara (Claudiu Călin), Vernisajul expoziţiei: „Timişoara 1716. Începuturile unui oraş european” (Claudiu Călin), Manifestări solemne pe insula „San Lazzaro degli Armeni”, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la intrarea în posesie a insulei de către servul lui Dumnezeu, abatele Mechitar şi a ucenicilor lui (Giuseppe Munarini), Lansare de carte la Centrul de Studii bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei” din Bucureşti: „Cioplea, reşedinţă a episcopilor pasionişti (1806-1847)” (Bernadeta Maria Lisacoschi), Raymund Netzhammer în România, pe urmele spiritului locului, coordonatori Violeta Barbu şi Nikolaus Netzhammer (Marius Oanţă), Scurt istoric al Adunărilor de Creştini după Evanghelie din România (1899-1989), rezumat şi redat de Victor şi Blanche Dumitrescu – Perret (Marius Silveşan), Cioplea, reşedinţă a episcopilor pasionişti (1806-1847) Marius Oanţă, (Bernadeta Maria Lisacoschi) şi România: Paşi îndărăt în dialogul ecumenic (Pr. Cristian F. Sabău).
Numărând 320 de pagini, trei secţiuni, întreaga paletă de comunicări ştiinţifice enumerate şi beneficiind de colaborarea dintre Marius Oanţă (coordonator), Alexis Dimcev (Coperta/DTP), Maria Buturugă (lectură/corectură) şi Claudiu Călin (consultant ştiinţific), volumul îşi stabileşte drept ţel de viitor transformarea sa într-o serie care să promoveze istoria ecleziastică din ţara noastră într-un context ştiinţific, ecumenic şi interdisciplinar. (prezentare semnată de Claudiu Călin)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 981, Ultimul acces: 2026-09-25 02:48:47

Timp total: 0.04s...

[1]:1