Ocrotitorul Eparhiei Dunării de Jos cinstit la Galaţi în prezenţa a patru ierarhi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ocrotitorul Eparhiei Dunării de Jos cinstit la Galaţi în prezenţa a patru ierarhi

[2018-11-30]
de Sorin Ioniţe

Patru ierarhi au slujit vineri, de sărbătoarea Sf. Ap. Andrei, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi: Arhiepiscopii Ciprian al Buzăului şi Vrancei, Casian al Dunării de Jos, şi Episcopii Vincenţiu al Sloboziei şi Călăraşilor şi Visarion al Tulcii.
Sfântul Apostol Andrei a fost declarat ocrotitorul Galaţiului şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos în urmă cu 26 ani.
Cu prilejul sărbătorii de vineri au fost duse la Catedrala din Galaţi moaştele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv.
Moaştele Sf. Iosif, dar şi un fragment din moaştele Sf. Ap. Andrei, au fost purtate în procesiune joi seară pe străzile municipiului în cadrul celei de-a XVIII-a ediţie a „Pelerinajului luminii”.
Procesiunea Pelerinajul luminii. ©Arhiepiscopia Dunării de Jos.
După procesiune, sfintele moaşte au fost aşezate spre cinstire într-un baldachin pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale.
Vrednicia andreiană pentru tineri
La finalul Sfintei Liturghii, 25 de elevi şi studenţi din Eparhie au primit diploma „Vrednicia andreiană pentru tineri”, premii substanţiale în bani şi cărţi de zidire sufletească.
Tinerii au fost premiaţi pentru performanţe şcolare deosebite la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale pe diverse domenii de cercetare ştiinţifică, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4228, Ultimul acces: 2026-09-26 06:08:58