Anunţuri din Dieceza de Timişoara[2018-11-30]Dieceza de Timişoara1. Sâmbătă, 1 decembrie 2018 în organizarea Centrului Diecezan de Tineret din Cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara şi a parohiei romano-catolice din Caraşova, va avea loc întâlnirea tinerilor catolici din Arhidiaconatul Montan. Întâlnirea va începe la orele 10.00 cu meditaţie, urmată de discuţii în grupuri mici. Prelegerile vor fi ţinute de către pr. Daniel Dumitru paroh de Oraviţa şi pr. Daniel Pozsonyi capelan de Lugoj. După-amiaza, la orele 16.00 Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timişoara, va celebra o Sfântă Liturghie, în cadrul căreia va avea loc aprinderea primei lumânări de Advent. La această manifestare vor participa şi tinerii sosiţi din celelalte arhidiaconate ale Diecezei de Timişoara. 2. Începând cu data de 2 decembrie 2018, în calendarul Bisericii Romano-Catolice începe un nou an bisericesc a cărui primă etapă este Adventul, perioada premergătoare Crăciunului şi corespunzătoare Postul Crăciunului. Această perioadă cuprinde patru săptămâni de pregătire pentru Marea Sărbătoare a Naşterii Mântuitorului Isus Cristos. Caracteristic pentru această perioadă este coroana de advent – o coroană pregătită din ramuri de brad, cu câte patru lumânări, care se aprind rând pe rând în duminicile Adventului. Aprinderea lumânărilor – în fiecare duminică de Advent una în plus – simbolizează creşterea luminii care ajunge la împlinire în Noaptea Sfântului Crăciun, atunci, când adevărata Lumină, Isus Cristos se naşte pentru mântuirea lumii. Aceste coroane de advent împodobesc atât bisericile noastre, cât şi locuinţele creştinilor, care sunt chemaţi în acest post la veghe, reculegere şi rugăciune. Angajaţii Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara vor aprinde luni, 3 decembrie a.c. la ora 9.00 în cadrul unei rugăciuni comune prima lumânare de advent. 3. Duminică, 2 decembrie 2018 tinerii din parohiile timişorene sunt invitaţi să participe la Sfânta Liturghie pentru tineret care va începe la orele 18.00 în biserica romano-catolică din Timişoara III. Elisabetin. 4. Duminică 2 decembrie 2018, va avea loc în toate bisericile romano-catolice din cuprinsul Diecezei de Timişoara o colectă pentru sprijinirea refacerii palatului episcopal greco-catolic din Oradea, nu de mult distrus de un devastator incendiu. Colecta diecezană stă sub semnul comuniunii de credinţă, a unităţii şi a solidarităţii creştine-catolice între Dieceze şi credincioşii lor. 5. În data de 4 şi 11 decembrie 2018 la orele 18.00 în sala de cateheză a parohiei romano-catolice din Timişoara IV. Iozefin vor avea loc cateheze pentru adulţi în limba română despre Decalog. În cadrul acestor întâlniri prelegerile vor fi ţinute de către pr. Zsolt Szilvágyi, vicar episcopal pentru activitatea pastorală, pr. Tiberiu Szabó, responsabil diecezan pentru pastoraţia tineretului şi sr. Maria Böbe Tari, din congregaţia surorilor mariane de Schönstatt. 6. În perioada Adventului în bisericile romano-catolice se celebrează Sfintele Liturghii de „Rorate”, liturghii celebrate în zorii zilei. O astfel de Liturghie pentru tineri va fi celebrată miercuri, 5 decembrie 2018 începând cu orele 6.00 în biserica parohială din Timişoara I. Cetate. 7. Miercuri, 5 decembrie 2018 începând cu orele 19.00 Sf. Nicolae va vizita şi Centrul Diecezan de Tineret. În sala festivă a centrului Moş Nicolae va aduce cadouri unui grup de copii defavorizaţi, care îl vor întâmpina cu un program cultural-distractiv, cuprinzând cântece şi poezii. Cei care l-au ajutat pe Sf. Nicolae în pregătirea cadourilor au fost membrii grupurilor de tineret romano-catolice din Timişoara. 8. Vineri, 7 decembrie 2018 la orele 17.00 în organizarea Centrului Diecezan de Tineret din Cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara şi a parohiei romano-catolice din Arad-Şega, în biserica locală va avea loc aprinderea celei de-a doua lumânări de advent cu participarea tinerilor catolici din Arhidiaconatul de Mureş. La această celebrare din partea Centrului Diecezan de Tineret va fi prezent pr. Daniel Dumitru paroh de Oraviţa, colaborator în pastoraţia tineretului. 9. În data de 8 decembrie 2018, cu ocazia sărbătorii Imaculatei Concepţiuni/ Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria în Bazilica din Maria Radna va avea loc o întâlnire pentru acele familii sosite din Dieceza de Timişoara şi Dieceza de Oradea, care timp de doi ani au participat la cursurile Academiei Familiale Schönstatt. Sfânta Liturghie va fi celebrată la orele 15.00 de către Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timişoara. În cadrul Sf. Liturghii vor fi înmânate şi diplome membrilor cuplurilor participante. Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara (Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei) Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 969, Ultimul acces: 2026-09-26 02:20:14
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1