Document: Procesul verbal al Congresului general al Bucovinei din 28 noiembrie 1918

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Document: Procesul verbal al Congresului general al Bucovinei din 28 noiembrie 1918

[2018-11-28]

de Sorin Ioniţe

În urmă cu 100 de ani, în data de 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei adopta la Cernăuţi, cu unanimitate de voturi, moţiunea privind „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.
Redăm în continuare textul integral al Procesului verbal al Congresului general al Bucovinei din 28 noiembrie 1918:
Proces verbal
Asupra Congresului General al Bucovinei, care sâ€‘a ţinut joi, 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală din palatul mitropolitan din Cernăuţi.
Ordinea de zi: Stabilirea raportului politic între Bucovina şi Regatul României.
Începutul: la orele 11 î.a.
Prezenţi
Consiliul Naţional Român (74 deputaţi)
Delegaţii Polonilor (6 deputaţi)
Delegaţii Germanilor (7 deputaţi)
Reprezentanţi ai comunelor rutene de peste Prut (13 deputaţi)
Oaspeţi:
Reprezentanţii armatei române în frunte cu dl. general Zadic.
Din Basarabia: Halippa Pantelimon, vicepreşedintele Sfatului Ţării din Chişinău, Pelivan Ion, directorul justiţiei din Basarabia, Buzdugan Ion şi Cazacliu Gheorghe, deputaţi în Sfatul Ţării.
din Ardeal şi Ungaria: Grişan Gheorghe, Dr.,Deleu Victor, Dr. Osvadă Vasile
mai multe mii de reprezentanţi ai tuturor naţiunilor şi stărilor sociale din toate părţile Bucovinei.
Procesul Verbal din 15/28 noiembrie 1918. ©centenarulromaniei.ro
Dl. Dionisie Bejan, preşedintele Consiliului Naţional Român, deschide şedinţa la ora 11 î.n. cu următorul discurs:
„Ilustră adunare, Consiliul Naţional, singurul reprezentant legitim al voinţei naţionale a poporului român din Bucovina, a hotărât în şedinţa din 25 noiembrie a. c. constituirea sa în Congres, care să se întrunească astăzi în 28 noiembrie, spre a aduce la îndeplinire dorul şi aspiraţiunile pe care poporul nostru le nutreşte şi le păzeşte cu sfinţenie vreme de un secol şi jumătate!
Întruniţi astăzi în acest măreţ lăcaş, care este şi trebuie să rămână simbolul unirii în credinţă, credinţă în Dumnezeu şi în neamul nostru, salut cu neţărmurită dragoste pe reprezentanţii vitezei armate române, care la ordinul Maiestăţii Sale Regelui Ferdinand I, neâ€‘a întins mâna de ajutor în clipele de cea mai grea cumpănă; salut cu aceeaşi dragoste pe reprezentanţii fraţilor noştri din Basarabia, Transilvania şi Ungaria; vă salut cu inimă înduioşată şi pe voi, fruntaşilor neamului românesc din Bucovina, care aţi venit cu inimă însufleţită din tuspatru unghiurile ţării, ca să aşezaţi piatra fundamentală pe care să se clădească trainic şi neclintit „România Mare”!
Implor harul şi binecuvântarea dumnezeiască asupra hotărârilor ce veţi lua!
Rog şi propun să alegeţi pentru conducerea dezbaterilor pe cel mai ales dintre fruntaşii poporului nostru, care cu minte luminată şi cu suflet neînfricat sâ€‘a pus în fruntea reprezentanţilor voinţei naţionale a poporului român din Bucovina, pentru a îndruma şi pregăti aceste clipe înălţătoare!
Propun de prezident al Congresului Bucovinei pe iubitul nostru Dr. Iancu Flondor”.
Congresul primeşte propunerea preşedintelui Consiliului Naţional şi proclamă cu aplauze nesfârşite pe Dl. Dr. Iancu Flondor preşedinte al Congresului general.
Dl. Dr. Iancu Flondor ia conducerea Congresului:
„Prea stimaţilor domni, încrederea dâ€‘voastră alegânduâ€‘mă preşedinte al acestei memorabile adunări, miâ€‘a fi un nou imbold să păşesc, energetic şi fără pic de şovăire, pe unica cale care duce la limanul mântuirii neamului nostru. Vă mulţumesc din adâncul inimii. (Aplauze).
Constat numărul necesar al membrilor Congresului şi deschid Congresul. Invit pe Dl. Dr. Radu Sbiera să primească funcţiunea de secretar al Congresului.
Cu deosebită satisfacţie salut pe reprezentanţii naţiunilor neromâne din Bucovina (aplauze îndelungate), cari, la invitarea noastră, participă în mod oficial la acest sărbătoresc act.
Rog pe domnul secretar să dea citire corespondenţelor incurse”.
Dl. Dr. Radu Sbiera, secretarul Congresului, dă citire telegramelor şi scrisorilor sosite de la:
Dr. Cazacu, în numele Consiliului directorilor Basarabiei;
Paul Gore, în numele Societăţii culturale a Românilor din Basarabia;
General Gheorghe Marcu, în numele Comitetului naţionalist din Craiova;
Onisifor Ghibu, în numele ziarului „România Nouă” din Chişinău;
Dr. G. Băiulescu, în numele pribegilor Ardeleni.
Dl. Dr. Iancu Flondor, preşedintele Congresului:
„Onorat Congres, înainte de a trece la ordinea de zi, am datorinţa, ca preşedinte al Congresului, să binecuvântez pe dâ€‘nii delegaţi ai Consiliului de directori din Chişinău.
Onorat Congres, ca după o iarnă lungă şi grea, când toată viaţa naturii pare moartă sub sloiul de gheaţă, primele brânduşele ne vestesc că se apropie primăvara, când toată natura sub razele calde ale soarelui îşi serbează învierea, astfel şi fraţii noştri din Basarabia, cu prezenţa lor la Congresul bucovinean, ne vestesc că sub razele strălucitoare ale Coroanei române se va deştepta tot Românul la o viaţă naţională fericită. Iubiţilor fraţi Basarabeni, sângele strămoşilor noştri, vărsat împreună pe plaiurile Moldovei, sâ€‘a amestecat şi închegat astfel, că toată cruzimea şi viclenia duşmanilor noştri nâ€‘a izbutit să desfacă această sfântă legătură. Din adâncul inimilor noastre vă zicem bine aţi venit pe acest vechiu pământ al Moldovei, care nu e numai al nostru, ci şi al vostru. Trăiască fraţii Basarabeni! (Aplauze).
Arhiepiscopia Iaşilor anunţă evenimente comemorative dedicate unirii Bucovinei cu Regatul României
Trecând la ordinea de zi, am onoarea să vă fac propunerea ca să votaţi următoarea moţiune spre primire:
Moţiune:
„Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi,
considerând că, de la fundarea principatelor române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, au făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei sâ€‘a închegat de stat:
considerând că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;
considerând că fii ai acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori, au apărat de a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne;
considerând că în 1744, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu deâ€‘aâ€‘sila alipită coroanei Habsburgice; considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta săâ€‘i înstrăineze firea şi să învrăjbească celelalte neamuri, cu cari el voieşte să trăiască ca frate; considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor, şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, izgonirea limbii lor din viaţa publică, din şcoală şi chiar din biserică;
considerând că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile izvoarelor de câştig ale acestei ţări şi despuiat în mare parte de vechea sa moştenire; considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii nâ€‘au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă, va sosi şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit veşnic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate ţările române dintre Nistru şi Tisa întrâ€‘un stat naţional unitar;
constată că ceasul acesta mare a sunat!
Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi, sâ€‘au întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile, şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austroâ€‘ungară sâ€‘a zguduit în temeliile ei şi sâ€‘a prăbuşit şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şiâ€‘au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.
Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind învestiţi singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale, hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.
(Aplauze îndelungate, care se repetă continuu).
Mănăstirea Putna comemorează miercuri Unirea Bucovinei cu Regatul României
Preşedintele Congresului dă cuvântul lui Dr. I. Nistor.
Dl. Dr. I. Nistor, membru al Congresului, arată că statele sunt plăsmuiri vremelnice create prin forţă de mâna omenească, în vreme ce naţiunile sunt organisme vii, care se nasc, se dezvoltă şiâ€‘şi împlinesc rolul istoric prin voinţa lor şi graţia lui Dumnezeu.
„Contrastul acesta între stat şi naţiune sâ€‘a remarcat în mod drastic şi în istoria poporului român. Naţiunea română este una şi nedespărţită de la Nistru până la Tisa. Aceeaşi obârşie, acelaşi grai, aceeaşi doină, aceleaşi datini şi obiceiuri pretutindeni. Dar vitregia vremilor a împiedicat pe înaintaşii noştri de a crea un stat naţional unitar, care să cuprindă neamul întreg în hotarele lui etnice.
Leagănul copilăriei neamului nostru, Ardealul, a fost cuprins de Unguri înainte cu 1.000 ani şi însăşi Principatele Române, ce se înjghebară la poalele Carpaţilor, au fost stânjenite în dezvoltarea lor, şi îngustate prin hotare fără de lege.
Aşa sâ€‘a „destrunchiat” Moldova lui Ştefan prin răpirea Bucovinei, mai apoi şi a Basarabiei.
Era în toiul războiului rusoâ€‘turc de la 1768â€‘1774 când Austria, îndată după împărţirea Poloniei, ceru Porţii o fâşie din pământul Moldovei, pentru aâ€‘şi deschide un drum către Galiţia de curând răpită din Ardealul subjugat de mai înainte. Consimţământul Porţii fu cumpărat cu bani grei şi cu daruri preţioase.
Când veni însă la delimitare, Austria nu se mulţumi cu o fâşie îngustă de pământ, precum ceruse, ci cuprinse în „Cordunul” ei blestemat întreg ţinutul Cernăuţilor şi cea mai veche parte din ţinutul Sucevei cu vechea cetate de la Suceava, cu gropiniţele Descalecătorilor de la Rădăuţi şi cu însuşi mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna, cu un cuvânt pământul cel mai bogat în urme din trecut şi în amintiri scumpe pentru întreg neamul românesc.
În zadar protestară boierii şi clerul în frunte cu domnul lor Grigore Ghica, împotriva încălcării hotarelor ţării, demonstrând Porţii că Austria a cuprins două şi ţinuturi întregi din pământul Moldovei, în loc de o fâşie îngustă, necesară pentru deschiderea unei căi de comunicaţie. Dar protestările Moldovenilor răsunau în pustiu, fiindcă diplomaţia austriacă vărsa aur îmbelşugat, pentru a face pe turci de a nu le băga în seamă. Şi aşa sâ€‘a întâmplat ceea ce, după constelaţia de atunci, nu se putea împiedica: cesiunea celor două ţinuturi de hotar, pe care Austria le botează cu un nume impropriu „Bucovina”, pentru a acoperi prada în ochii diplomaţiei europene.
Actul de cesiune sâ€‘a încheiat fără consimţământul înaintaşilor noştri, de Poarta suzerană, care, în virtutea vechilor capitulaţiuni cu Domnii Moldovei, nâ€‘avea dreptul de a înstrăina nici o palmă de loc din pământul ţării. Declaraţiile de mai târziu ale părinţilor noştri nu pot avea putere legală fiindcă stoarse de uzurpatori de la o populaţie robită şi dezbrăcată de dreptul ei firesc de a se rosti liber asupra soartei sale politice.
Astăzi, când una din Puterile contractante, Austria, sâ€‘a prăbuşit sub greutatea păcatelor şi crimelor ei seculare, noi, urmaşii băştinaşilor aceste ţări, ajunşi stăpâni deplini pe hotarele noastre, declarăm actul de cesiune de la 1775 nul şi neavenit, şi hotărâm realipirea ţării noastre la Moldova, din trupul căreia fusese ruptă.
Hotărârea noastră este fermă şi nestrămutată, fiindcă Austria în curs de 144 de ani sâ€‘a folosit de toate mijloacele pentru a ne desfiinţa ca neam, bătânduâ€‘şi joc de drepturile noastre inalienabile asupra acestei frumoase şi binecuvântate ţări. Ea a desconsiderat sistematic drepturile limbii noastre, neâ€‘a stânjenit în dezvoltarea noastră culturală şi sâ€‘a folosit de avutul nostru pentru scopurile ei şi împotriva intereselor noastre cele mai vitale.
Tot ce simţea româneşte în această ţară, era prigonit şi urgisit. Pentru manifestarea unei vieţi naţionale româneşti nu era loc în hotarele Bucovinei, oamenii cei mai de seamă ai ţării erau siliţi săâ€‘şi părăsească ţara, pentru a putea trăi şi simţi ca români. Pe moşiile bisericii Bucovinene se înfiinţară colonii străine, din venitul lor trăiau slujbaşi străini de neamul şi de legea ctitorilor moldoveni, în vreme ce ţăranul băştinaş, ajungând la sapă de lemn, era silit să emigreze. Şi mai ales în cursul acestui război, stăpânirea austriacă a căutat să distrugă neamul nostru din Bucovina prin mijloace fără scrupule. Drept aceea sute de Români Bucovineni sâ€‘au înrolat în armata României liberatoare, spre a lupta pentru dezrobirea ţării lor.
În timpul din urmă sâ€‘au făcut planuri de a împărţi Bucovina în două cu urmaşii pribegilor ruteni, cari se adăpostiseră pe vremuri în ţara noastră. Dar, ca şi altădată, aşa şi acuma, noi, Românii, singurii păstrători ai vechilor tradiţiuni politice, istorice şi culturale din această ţară, ne vom împotrivi acestor tendinţe nelegiuite, fiindcă am fi nişte urmaşi netrebnici ai vitejilor noştri înaintaşi, dacă neâ€‘am întoarce la sânul patriei mame cu moştenirea ştirbită.
Ţinând seamă de toate acestea, am onoarea de a recomanda onoratului Congres primirea moţiunii de Unire, propusă de Dl. Preşedinte”.
Preşedintele Congresului dă cuvântul Dâ€‘lui Dr. Vasile Bodnarescu.
Dl. Dr. Vasile Bodnarescu, membru al Congresului, constatând că moţiunea propusă de Dl. preşedinte al Congresului precum şi discursul festiv al Dlui. Dr. I. Nistor au fost aclamate de Congres cu cea mai vie însufleţire, crede că nu mai e nevoie să se continue discuţiunea asupra moţiunii şi propune închiderea discuţiei.
Preşedintele pune la vot propunerea formală a Dlui. Bodnarescu pentru încheierea discuţiei şi constată că sâ€‘a primit cu unanimitate de voturi; comunică că, încă înainte de încheierea discuţiei sunt notaţi la cuvânt Dl. Dr. Stanislav Kwiatkowski, ca reprezentant al Consiliului naţional polon din Bucovina, şi Dl. Dr. Alois Lebouton, ca reprezentant al Consiliului naţional german din Bucovina.
Preşedintele dă cuvântul reprezentantului polonilor.
Dl. Dr. Stanislav Kwiatkowski în limba polonă următoarea declaraţiune în numele Consiliului naţional al polonilor din Bucovina.
„Poporul polon, împlininduâ€‘şi misiunea istorică întru apărarea creştinismului şi a culturii în Europa răsăriteană, prin secole întregi a umplut cu morminte nenumărate ale ostaşilor săi ţările situate la sudul Nistrului, în care ţări poporul român era stăpân străvechiu. Noi, polonii care trăim azi în Bucovina, legitimăm drepturile noastre vechi de a trăi în această ţară, prin sângele vărsat în locurile acestea şi cu osemintele cavalerilor poloni presărate aici, la care sâ€‘au adus morminte nouă ale vitejilor legionari din luptele sângeroase ale războiului prezent. În temeiul acestor drepturi am trăit aici cei 150 de ani din urmă, ca un liniştit element de cultură, în pace şi concordie în mijlocul poporului român, care, deşi suferind greu sub stăpânirea străină îndelungată, a arătat inimă caldă pentru vecinul popor polon, când martirii libertăţii noastre au căutat dincoace de Nistru scut în contra călăilor şi temnicerilor.
În amintirea neştearsă a poporului polon trăieşte anul 1863, când acel cavaleresc popor român a deschis curţile şi casele sale primitoare revoluţionarilor poloni emigraţi cari au sângerat pentru libertatea poporului lor.
Noi, Polonii bucovineni, pază la răsărit a poporului polon, care în momentul acesta îşi împreună pe umerii biciuiţi prin 150 de ani, purpura sfâşiată în trei părţi, a unirii politice a tuturor ţărilor polone dintre Marea Baltică şi Nistru, salutăm călduros ziua sfântă a renaşterii României unite.
Recunoaştem pe deplin drepturile imprescriptibile ale poporului român asupra ţărilor din sudul Nistrului în general, şi în special asupra Bucovinei.
Polonii bucovineni, care aici în ţară au dat dovadă de trăinicia lor naţională, în momentul acesta istoric al unirii Bucovinei cu glorioasa ţarăâ€‘mumă, dau expresie încrederii lor neclintite că poporul român, ţinând seamă de declaraţiile expresie ale guvernului actual, va acorda minorităţii polone libertatea credinţei catolice, libera întrebuinţare a limbii polone în biserică şi şcoală, libera aşezare şi exercitare a profesiunilor, în sfârşit o amăsurată participare constituţională în administraţia ţării”.
Declaraţiunea Polonilor este luată la cunoştinţă de Congres cu cea mai mare însufleţire.
Preşedintele dă cuvântul reprezentantului Germanilor.
Dl. Dr. Alois Lebouton dă în limba germană următoarea declaraţiune în numele Consiliului naţional al Germanilor din Bucovina:
„Aşteptând alipirea Transilvaniei şi a Banatului la România şi având toată încrederea în programul guvernului dezvoltat de guvernul provizoriu al ţării în şedinţa Consiliului Naţional Român din 13 noiembrie 1918, şi primit de acesta aproape cu unanimitate de voturi, şi în baza căruia urmează să se dea toată consideraţia necesităţilor culturale ale popoarelor neromâne ce locuiesc în ţară, şi să fie hotărâtor în toate privinţele numai principiul dreptului şi al dreptăţii, Consiliul naţional german în numele Germanilor din Bucovina se pronunţă pentru alipirea Bucovinei la regatul România”.
Şi declaraţiunea Germanilor se ia la cunoştinţă de Congres cu mare însufleţire.
Preşedintele Congresului pune la vot moţiunea de unire, care se votează în aplauzele nesfârşite ale Congresului şi asistenţei.
Preşedintele constată că moţiunea de unire este primită în unanimitate de voturi.
În momentul acesta se dezvăluiesc portretele M.M.L.L. Regelui şi Reginei României, în cele mai entuziaste urale ale Congresului şi asistenţei.
Preşedintele propune alegerea unei delegaţiuni de 15 membri ai Congresului, care printrâ€‘un mesaj să prezinte M.S. Regelui moţiunea de unire. Din delegaţiune fac parte: Dr. Iancu Flondor ca preşedinte, Î.P.S.S. Mitropolitul Vladimir, Dr. I. Nictor, Dionisie Bejan, Eudoxie Hurmuzachi, Dr. Octavian Gheorghian, Dr. Radu Sbiera, Dr. Vasile Bodnarescu, Gheorghe Şandru, Dr. Vasile Marcu, Dimitrie Bucevschi, Gheorghe Voitcu, Vasile Şandru Alboi, Ioan Candrea şi reprezentantul polonilor, Dr. Stanislav Kwiatkowski.
Această propunere se primeşte cu unanimitate de voturi.
Preşedintele de cuvântul Dâ€‘lor P. Halippa, vicepreşedintele Sfatului Ţării din Basarabia, Ion Pelivan, reprezentantul Consiliului directorilor din Basarabia, şi Dr. Gh. Crişan, secretarul Consiliului naţional din Transilvania şi Ungaria, care felicită Congresul la actul unirii şi arată mulţumirea sufletească a Românilor din ţările reprezentate de ei, pentru acest act măreţ.
Preşedintele dă citire:
Telegramelor ce se vor trimite din partea Congresului;
Maiestăţii Sale Regelui Ferdinand la Iaşi,
Guvernului României la Iaşi,
Către puterile Antantei: Franţa, Marea Britanie, Statelor Unite din America şi Italia.
Telegramelor sosite de la Î.P.S.S. mitropolitul Moldovei Pimen,
Către Congresul Bucovinei
Către Î.P.S. mitropolitul Bucovinei Vladimir Repta.
Toate telegramele sunt primite de Congres cu mare entuziasm.
Preşedintele Congresului constată că ordinea de zi este terminată şi rosteşte următorul discurs de închidere:
„Onorat Congres! Când istoriograful va avea o dată să cerceteze nexul causal al istoricului act săvârşit astăzi în sala aceasta, el fără îndoială se va opri la hotărârea Consiliului de Coroană al României de a intra în lupta cea gigantică alături de puterile Antantei. El va constata că această hotărâre decisivă era strâns legată de persoana Regelui Ferdinand I, care a ştiut săâ€‘şi împlinească misiunea sa istorică. Cronicarul nu va putea urma mai departe firul cauzalităţii, căci la întrebarea, „de ce a domnit în România pe vremea cea mai critică a istoriei neamului nostru tocmai Regele Ferdinand I, el nu va afla alt răspuns decât „Providenţa”.
Iar noi, contemporanii Regelui, cari împreună cu El am suferit şi neâ€‘am bucurat, avem impresia nemijlocită a tuturor întâmplărilor. Noi nu vom uita până la ultima suflare jertfele cele fără asemănare, care leâ€‘a adus Regele ca fiinţă omenească pentru înfăptuirea idealului nostru naţional. Ştim bine că numai Lui avem săâ€‘i mulţumim, dacă războiul mondial neâ€‘a adus România Mare, care de altfel rămânea pururea numai un ideal naţional nerealizabil. Deci să îndreptăm sufletele noastre către El şi săâ€‘i jurăm veşnică, nestrămutată credinţă.
Trăiască Maiestatea Sa iubitul şi marele nostru Rege Ferdinand I!
Trăiască Maiestatea Sa Regina Maria, Crăiasa adorată de toţi Românii!
Trăiască Dinastia!
Corul intonează imnul regal, care e urmat de cele mai vii şi nesfârşite urale ale celor prezenţi.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 1082, Ultimul acces: 2026-09-27 13:17:12

Timp total: 0.04s...

[1]:1