Au trecut 9 ani de la moartea Părintelui Teofil Părăian - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Au trecut 9 ani de la moartea Părintelui Teofil Părăian

[2018-10-29]
de Gheorghe Anghel

parintele_teofil_paraian4
„Duhovnicul tinerilor”, cum a fost supranumit Părintele Teofil Părăian, a luat calea veșnicie în anul 2009, într-o zi de 29 octombrie.
Părintele Teofil, unul dintre marii duhovnici pe care i-a avut vreodată Ardealul și întreaga Biserică Ortodoxă Română, s-a născut în data de 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului.
La botez a primit numele de Ioan.
S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei școli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940.
Și-a continuat cursurile la o școală de nevăzători la Timișoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 a urmat, tot la Timișoara, cursurile liceale într-o instituție de învățământ pentru văzători.
Preocuparea pentru viața religioasă și pentru aprofundarea cunoștințelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952.
La 1 aprilie 1953 a luat hotărârea de a intra în obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
După patru luni a fost călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului și a primit numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă care se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”.
La șapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil a fost hirotonit diacon de Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie, a fost hirotonit preot de Mitropolitul Antonie Plămădeală.
Tot atunci a primit hirotesirea întru duhovnic.
În anul 1986 părintele Teofil a fost hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.
A trecut la cele veșnice la 29 octombrie 2009, în Cluj Napoca, înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 645, Ultimul acces: 2026-08-14 11:41:49