Hristos a adus familiei din Nain bucuria învierii în locul suferinței îndoliate Patriarhul Daniel[2018-10-07]de Gheorghe AnghelPreafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit duminică despre minunea pe care Hristos Domnul a săvârșit-o în Nain și a evidențiat că El a adus văduvei și fiului ei bucuria învierii în locul suferinței îndoliate. Mântuitorul Iisus Hristos a venit în cetatea Nain să aducă consolare și întărire sufletească unei mame copleșită de durere, dar și să îi transforme multa suferință în bucurie redând viață fiului ei care murise și pe care l-a înviat din morți, a spus Preafericirea Sa în omilia rostită cu prilejul Sfintei Liturghii oficiate duminică în Catedrala Patriarhală. Alături de Părintele Patriarh a slujit Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. Hristos alină durerea și întristarea Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a insistat asupra iubirii milostive pe care Mântuitorul Iisus Hristos o arată față de noi oameni pentru că suferă cu cei ce suferă și aduce alinare celor care sunt copleșți de întristare. Pentru că Hristos Domnul cunoaște suferința fiecărei familii și înțelege cât de mare este necazul celui care vede moartea în familia sa, El a mers în Nain și a spus femeii îndurerate Nu mai plânge pentru că știa care este limita suportabilității durerii. Știa că acolo, în fața porților Cetății Nain, durerea mamei era atât de copleșitoare încât nu mai putea să suporte. Acest cuvânt Nu mai plânge era o încurajare, dar și o prevestire a unei schimbări neașteptate pentru că îndată S-a întors spre fiul ei mort și i-a spus Tinere ție îți zic scoală-te și l-a înviat din morți, a spus Preafericirea Sa. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat că prin această atitudine milostivă și iubitoare, Mântuitorul Iisus Hristos ne învață ca atunci când auzim că cineva se află în stare de întristare și durere pentru că a murit cineva drag din familie, noi nu trebuie să așteptăm să fim invitați, ci trebuie să mergem să consolăm, să mângâiem, să fim prezenți cu iubirea noastră smerită și milostivă alături de cei care sunt greu încercați. Trupul morților trebuie îngrijit cu respect Un alt aspect semnalat de Părintele Patriarh a făcut referire la gestul înfăptuit de Mântuitorul înainte să readucă la viață pe tânăr, și anume atingerea de sicriu, gest care nu era des întâlnit în tradiția iudaică. Când se atinge de sicriu și transmite viață celui mort, El ne învață să cinstim pe cei care au trecut la Domnul și să ne rugăm ca ei să se întâlnească cu noi la învierea cea de obște, a spus Preafericirea Sa. Părintele Patriarh a prezentat respectul pe care creștinii îl au față de trupul omului decedat, deoarece trupul este chemat la înviere și viață veșnică. Locul unde în Antichitatea păgână se aflau morții se numea necropolă, iar creștinii au schimbat numele din necropolă în cimitir, care înseamnă locul unde se odihnesc cei adormiți în Domnul în așteptarea Învierii celei de obște la sfârșitul veacurilor, a spus Părintele Patriarh. În acest sens a vorbit și despre denumirea pe care creștinii au dat-o cutiei de lemn în care sunt depuse osemintele celui decedat. Cutia de lemn sau, mai târziu, de piatră în care era depus trupul în Antichitate se numea sarcofag sau mâncătorul de carne. Creștinii nu i-au mai spus sarcofag, ci sicriu, adică o cutie în care se păstrează lucruri de mare preț, a spus Preafericirea Sa. Tinerii trebuie să crească în iubirea familiei De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că toți pe care i-a înviat Hristos în timpul activității pământești au fost tineri pentru că a vrut să arate că tinerii sunt chemați la viață și că moartea unui tânăr nu este un lucru firesc. Mântuitorul Iisus Hristos redă viața tinerilor pentru că ei au fost făcuți să iubească pe părinții lor și să fie iubiți de părinții lor, să iubească pe frații și surorile lor și să fie o bucurie pentru familie, comunitate, țară, a spus Preafericirea Sa. Să mergeți la vot ca să nu fie prea târziu De asemenea, în cadrul omiliei sale, dar și la finalul Sfintei Liturghii Părintele Patriarh a reamintit românilor despre necesitatea participării la Referendum. Vă îndemnăm să mergeți la vot și să aveți această onoare, să arătați libertatea și dreptul acesta, să primiți binecuvântarea lui Dumnezeu pentru toată lucrarea cea bună. Să trăiți întru mulți ani, a spus Preafericirea Sa. Totodată, a tras un semnal de alarmă și a spus: Cei care nu ați fost până acum la vot vă rugăm să mergeți ca să nu fie prea târziu. Biserica Ortodoxă se află în Duminica a 20-a după Rusalii, numită și a Învierii Fiului Văduvei din Nain. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 631, Ultimul acces: 2026-08-14 13:27:22
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1