Mesaj al Episcopilor catolici din România după referendumul din 6-7 octombrie 2018 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mesaj al Episcopilor catolici din România după referendumul din 6-7 octombrie 2018

[2018-10-07]
Episcopii catolici
Biserica Catolică din România, după desfășurarea Referendumului din datele de 6-7 octombrie 2018, în calitatea sa de „mamă și învățătoare”, prin vocea episcopilor săi reafirmă cu tărie că la temelia familiei se află căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie.

Slujind cauza mântuirii, din mandatul primit de la Cristos capul său, peste vremuri ea nu încetează niciodată să propovăduiască Evanghelia familiei cu curaj și speranță. În lumina învățăturii lui Cristos, căsătoria dintre un bărbat și o femeie este întărită și sigilată de Taina Sfintei Cununii pe care Biserica o conferă tuturor celor care o cer cu inimă sinceră și care sunt dispuși să trăiască după exigențele Evangheliei de fidelitate, respect, ajutor reciproc, indisolubilitate a iubirii. De asemenea, Biserica încurajează deschiderea față de viață a părinților și îi însoțește pe aceștia în grija lor pentru educația copiilor.
Implorăm ajutorul și milostivirea lui Dumnezeu Unul și Întreit peste toate familiile de acum și din viitor din țara noastră și din lumea întreagă, iar mijlocirea Sfintei Maici a lui Dumnezeu să ne obțină bucuria trăirii cu demnitate, în pace și bună înțelegere. (Episcopii catolici din România)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 686, Ultimul acces: 2026-08-15 06:33:15