Majestatea Sa Margareta și ASR Principele Radu au devenit cetățeni de onoare ai orașului Soultzmatt - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Majestatea Sa Margareta și ASR Principele Radu au devenit cetățeni de onoare ai orașului Soultzmatt

[2018-10-03]
de Gheorghe Anghel

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu au primit sâmbătă, 29 septembrie 2018, titlul de cetățean de onoare al orașului Soultzmatt, Franța.
Ceremonia a avut loc în piața din fața primăriei, în prezența unui numeros public.
La eveniment au participat reprezentanți diplomatici ai României în Franța, ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și ai autorităților franceze regionale, departamentale și municipale, informează Familia Regală.
IPS Iosif a fost prezent la eveniment. Foto credit: Familia Regală
În luările de cuvânt, primarul localității și demnitarii locali francezi și români au evocat sacrificiul României în Primul Război Mondial, faptul că patru generații ale Familiei Regale au fost legate, fără întrerupere, de cimitirul martirilor români și de localitățile din Alsacia și Lorena în care au fost făcute imense sacrificii umane, precum și șansele pe care generațiile de astăzi din România și din Franța le au într-o Uniune Europeană care împărtășește valori și principii bazate pe libertate, pe democrație și pe respectul față de om.
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au mulțumit pentru titlu primit din partea comunității și a municipalității din Soultzmatt, precum și pentru ospitalitatea cu care au fost primiți de cetățeni și de autorități.
Familia Regală a participat în cursul aceleiași zile la ceremonialul religios și militar organizat în cimitirul din Soultzmatt, în memoria celor 687 eroi români care sunt înmormântați în Franța.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 643, Ultimul acces: 2026-08-14 13:28:36