Mitropolitul Petru și Episcopul Veniamin au slujit la hramul Bisericii Sf. Ioan Iacob din Chișinău[2018-08-20]de Sorin IonițeMitropolitul Petru al Basarabiei a slujit sâmbătă împreună cu Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud în Biserica din Chișinău închinată Sf. Ioan Iacob. Lăcașul de cult și-a serbat sâmbătă, 18 august 2018, hramul, potrivit calendarului iulian nerevizuit, notează site-ul oficial al Mitropoliei Basarabiei. După oficierea Sfintei Liturghii, Episcopul Veniamin a vorbit în omilia rostită despre Sf. Ioan Iacob Hozevitul și despre exemplele bune de urmat ale vieții sale care prin trăirea lui aleasă și prin multele nevoințe a dobândit Har de la Dumnezeu și a fost trecut în rândul sfinților români, care se roagă în Ceruri pentru poporul nostru. La finalul slujbei a avut loc o procesiune în jurul bisericii și a fost oficiată o slujbă de Te Deum. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 641, Ultimul acces: 2026-08-05 12:59:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1