Raport: 13 programe sociale derulate de Misiunea Diaconia a Mitropoliei Basarabiei[2018-07-25]de Sorin IonițeMisiunea Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a desfășurat în anul 2017 cincisprezece programe sociale pe care le-a prezentat într-un raport publicat recent pe site-ul oficial al instituției. Unele programe au fost inițiate anul trecut, altele au devenit deja tradiție în Misiunea Diaconia: Campania de Paști Masa Bucuriei Organizat pentru al optulea an consecutiv în 2017, proiectul este menit să stimuleze solidaritatea și să diminueze accesul inegal la alimentația minimă necesară zilnic. Este cel mai mare proiect de solidaritate socială din Rep. Moldova care culminează cu o colectă de produse alimentare neperisabile organizată în sâmbăta Floriilor. Colecta națională de produse alimentare pentru bătrâni: În cadrul campaniei, în anul 2017, prin mobilizarea donatorilor și a peste 1000 de voluntari au fost adunate 37 de tone de produse alimentare și 120.000 de lei. Alături de voluntarii Diaconiei, în acțiune sâau implicat și persoane publice. Campania de Crăciun În brațele mamei Cu scopul de a susține cuplurile mamăâcopil aflate în situații de criză, au fost organizate prin această campanie mai multe acțiuni de sensibilizare și colectare de fonduri. Duminică, 17 decembrie 2017, în direct la postul public de Televiziune Moldova 1 și Moldova 2, a avut loc Telemaratonul Național În brațele mamei. Pe parcursul a 4 ore, în direct, a fost organizat un atelier de confecționare a jucăriilor de brad, recitaluri de colinde, prezentare de modă, o licitație de caritate, precum și interviuri cu beneficiari și intervenții ale reprezentanților asociațiilor culturale din diaspora. La eveniment au participat peste 60 de donatori, persoane publice, experți și artiști autohtoni. Datorită implicării voluntarilor, donatorilor și partenerilor campaniei a fost colectată suma de 150 mii de lei, ceea ce înseamnă cheltuielile necesare pentru 100 zile de siguranță pentru 10 cupluri mamăâcopil în Centrul Maternal. Maratonul Copiilor Maratonul copiilor a avut loc în 2017 pentru a patra oară și a transformat o cursă obișnuită de alergare întrâun gest de solidaritate. În 2017, fiecare metru alergat de participanți a însemnat un pas mai aproape de școală pentru fetele orfane sau din familii vulnerabile din cadrul proiectului ,,Spre Independență al Diaconiei. 700 de copii, alături de părinții lor, au participat la evenimentul de anul trecut. Datorită resurselor donate, au fost asigurate cheltuielile de transport și materialele necesare pentru instruirea tuturor fetelor asistate în proiectul ,,Spre Independență din acest an. Centrul de Resurse Călăuza Solidarității Lansat în 2015, Centrul de Resurse Călăuza Solidarității are scopul de a răspunde nevoilor sociale din parohii. În 2017, Centrul de Resurse a susținut deschiderea a 5 garderobe sociale, iar în alte 35 de localități au fost distribuite bunuri. Au fost asistate 5 centre parohiale din Fetești, Roșu, Coșcalia, Cania și Cahul. Pe parcursul anului, 179 de copii au beneficiat de serviciile parohiilor. De asemenea, 50 de bătrâni au beneficiat de servicii de masă și spălătorie socială. În activitățile de voluntariat au fost antrenați peste 59 de voluntari. Centrul de Resurse a organizat traininguri și schimburi de experiență pentru preoți și tineri cu scopul de a crea și consolida grupul de voluntari pe lângă parohie. Tabăra spirituală Trepte spre lumină Anul trecut, Centrul de Resurse a fost partener organizatoric la cea deâa doua ediție a taberei spirituale Trepte spre lumină dedicată tinerilor. Aceasta a avut loc în perioada 1821 iulie la mănăstirea Sfinții Mucenici Adrian și Natalia din localitatea Costuleni (Ungheni). În desfășurarea taberei din 2017 sâau implicat 17 preoți, 210 tineri din 17 localități. Programul În brațele mamei Inițiat în 2010, programul are scopul de a asigura dreptul fiecărui copil de a crește în familie. Componentele Programului sunt Centrul Maternal, Centrul de consultanță și Centrul de găzduire secundară Casa Maria. În Centrul Maternal sunt plasate cuplurile mamă-copil, gravidele aflate în situație de emergență. Aici, echipa multidisciplinară elaborează un plan individual de intervenție prin care se urmărește consolidarea relației dintre mamă și copil, formarea deprinderilor de îngrijire a copilului, gestionarea resurselor în vederea creării unui mecanism de viață autonom. Centrul are capacitatea de a asista concomitent 10 cupluri mamă copil. În anul 2017, 21 cupluri mamă-copil au beneficiat de asistență complexă, iar 2 dintre ele au continuat parcursul de integrare socială în Centrul de găzduire secundară Casa Maria, inaugurat de Diaconia în anul 2015. Centrul de consultanță realizează asistarea în comunitate a cuplurilor mamă copil și familiilor aflate în situație de criză temporară. În 2017, au fost susținute 231 de familii care au beneficiat de asistență psihologică, socială, juridică, spirituală și susținere materială lunară. La fel, prin intermediul Centrului de Consultanță, 208 persoane au beneficiat de serviciile depozitului de bunuri Aproape de aproapele. Apartamentul social Spre independență Câte 6 tinere ieșite din sistemul rezidențial, orfane sau din familii dezorganizate sunt găzduite anual în cadrul Apartamentului Social. Gradul de autonomie personală și socială al tinerelor este atins prin oferirea gratuită a serviciilor de asistență socială, psihologică, spirituală, vocațională, etc. Din luna iulie 2017, cea de a XIâa generație de fete a pășit pragul Apartamentului Social. Dintre ele, 4 sunt orfane, una din ele vine dintrâo familie social vulnerabilă și o adolescentă dintrâo familie cu mulți copii (19). În cadrul proiectului, ele au fost ajutate să-și găsească un loc de muncă care să le permită să ducă un trai autonom. Cinci fete au ales meseria de bucătar, iar una dintre beneficiare urmează să devină frizer. Până în acest moment, 61 de tinere au fost reintegrate cu succes în comunitate. Cantina socială mobilă Aproape de aproapele A fost lansată în 2013 pentru dezvoltarea unui model de asistență a persoanelor aflate la limita existenței. Este un serviciu prin intermediul căruia oamenii nevoiași primesc, zilnic, un prânz cald gratuit. Un microbuz special amenajat staționează în două puncte de distribuție, iar o echipă de voluntari oferă beneficiarilor câte o porție de hrană gratuită. În 2017, zilnic, 180 de beneficiari au primit un prânz cald gratuit. Cei 21 de voluntari implicați în proiect au dis-tribuit peste 44 000 de prânzuri calde. O mare parte dintre produsele alimentare necesare pentru funcționarea cantinei sunt colectate în cadrul campaniei de Paști Masa Bucuriei. Programul Banca de haine Lansată în 2016 Banca de haine presupune crearea unui mecanism autohton de solidaritate socială prin colectarea bunurilor și redistribuirea acestora persoanelor aflate în dificultate: în Chișinău, au fost instalate 5 boxe speciale pentru colectare de bunuri (haine, încălțăminte, jucării, lenjerie de pat). În 2017 au fost colectate 55 de tone de bunuri materiale. Donațiile colectate au ajuns în 35 de localități din întreaga țară, au fost aprovizionate 17 garderobe sociale și sâa oferit răspuns solicitărilor de ajutor din partea a 26 de ONGâuri. Proiectul Young Diaconia Programul a început din 2007 și constă în promovarea voluntariatului și motivarea tinerilor de a se implica în viața comunității. În 2017, aproximativ 1000 de voluntari au fost implicați în Campania de Paști, 40 au organizat tabere de vară pentru copii, 78 sâau implicat în desfășurarea Maratonului copiilor, 30 în Campania de Crăciun și 21 au participat zilnic la distribuția prânzurilor calde la cantina mobilă. Proiectul Speranță pentru o viață nouă Are ca scop prevenirea dependenței de droguri (tutun, alcool etc.) și asistarea persoanelor dependente și co-dependente. 2489 de tineri din 12 instituții de învățământ au participat la lecții de informare, iar 7 persoane au fost consiliate. Pe parcursul a patru ani de activitate a proiectului, 108 persoane dependente și 56 de persoane co-dependente au fost consiliate. Semănăm binele Este unul din proiectele noi implementate în 2017. Această acțiune este o nouă etapă firească în demersul Diaconiei de a crește și dezvolta o societate bazată pe valori creștine: Prin intermediul ei, tindem să educăm spiritul civic și să promovăm solidaritatea ca model de comportament în rândul tinerei generații față de anumite probleme sociale. Astfel, oferim oportunități de implicare directă în susținerea proiectelor Diaconiei: voluntariat, organizare evenimente, colectarea de fonduri sau produse etc. Elevii și studenții din 18 licee și 5 universități au interacționat cu proiectele Diaconiei. Peste 1100 de copii și tineri însoțiți de cadrele didactice au sprijinit beneficiarii din programele Diaconiei. Regional Dare Un alt program lansat în 2017. Programul este implementat în Ucraina, Republica Moldova și România. Diaconia dezvoltă programul în localitatea Fetești, raionul Edineț. Participanții la program cresc și se dezvoltă pe trei direcții: Creștere și Realizare, Dragoste și Suport, Impact și Durabilitate. 27 de copii folosesc noua metodologie SOLE; 30 de copii sâau înscris în Parlamentul Copiilor. Aceștia fiind tineri, care au identificat problemele ceâi înconjoară și caută soluții; 20 părinții și 2 asistenți sociali sunt parte a unui proces de îmbunătățire a atitudinii per-sonale în creșterea și educarea copiilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 528, Ultimul acces: 2026-08-13 02:28:26
|
Timp total: 0.04s...
[]:1