La mănăstirea Timișeni-Șag are loc tabăra Tradiție și noutate[2018-07-27]de Gheorghe Anghel21 de tineri proveniți din fiecare eparhie din țară participă, în perioada 23-28 iulie, la tabăra pentru tineret Tradiție și noutate de la Mănăstirea Timișeni-Șag, informează site-ul oficial al Mitropoliei Banatului. Obiectivul general al taberei are în vedere tocmai formarea tinerilor în acord cu valorile autentice ale Bisericii. În acest sens, pe lângă oferirea unei alternative la metodele de petrecere a timpului liber, pe care societatea contemporană le promovează, această tabără oferă și un cadru propice dezvoltării personale a tinerilor, ca membri ai Bisericii. Totodată, prin procesul cunoașterii interpersonale, oferit de acest program de tabere, tinerii au oportunitatea atât de a se familiarizarea cu specificul fiecărei zone a României, cât și de a afla cât mai multe aspecte, cu caracter informativ și formativ, despre moștenirea culturală și despre bogăția tradițiilor specifice spațiului Ortodoxiei românești. Programul taberei cuprinde conferințe tematice, precum și diverse activități creative și interactive de cunoaștere. Programul celei de a doua zi a cuprins un atelier de pictură pe sticlă, intitulat Icoana pe sticlă, mărturia credinței poporului român, coordonat de diaconul iconar George Giurgiu. Acesta a prezentat tinerilor câteva aspecte elementare legate de specificitatea iconografiei românești, după care toți participanții au pictat câte o icoană. De asemenea, programul a cuprins și un tur al orașului Timișoara, capitala Banatului, cu scopul ca tinerii să descopere elementele principale ale istoriei orașului, plecând din timpul ocupației otomane, continuându-se cu cea habsburgică, apoi cu evenimentele istorice din 1848, 1918, 1989. În acest sens, a fost vizitată și Colecția de artă bisericească veche a Arhiepiscopiei Timișoarei de la subsolul Catedralei Mitropolitane din Timișoara. Patrimoniul de artă bisericească cuprinde aproape 1.000 de piese, printre care un însemnat număr de icoane pe lemn, sticlă și pânză, obiecte de cult brodate, sculptate sau lucrate în metal și un important fond de carte veche religioasă. Toate provin din biserici bănățene și datează din secolele XIV, XVI, XVII și XIX. Pe lângă vizionarea documentelor istorice, ce exprimă nivelul cultural din Banat, tineriilor li s-a vorbit și despre multiculturalitatea orașului, îmbogățită de-a lungul secolelor și întreținută până în prezent de către toți cei care au ales să trăiască în armonie pe aceste meleguri, dar și despre interconfesionalitatea urbei, ce au determinat să fie aleasă drept capitală europeană culturală în 2021. Seara s-a încheiat cu rugăciune și cu vizionarea unui film, la finalul căruia au avut loc dezbateri despre elementele mai importante care au captat atenția. Este pentru al treilea an consecutiv, când Arhiepiscopia Timișoarei organizează o astfel de tabără pentru tineret, tocmai pentru a răspunde nevoilor de formare și pentru a consolida viața de comuniune a tinerilor, solidaritatea creștină, prietenia, apartenența și respectul față de Biserica dreptmăritoare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2707, Ultimul acces: 2026-08-13 05:41:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1