A fost oficiată prima liturghie în Parohia Sf. Ianuarie din Italia[2018-07-17]de Gheorghe AnghelDuminică a fost oficiată prima liturghie în parohia nou înființată din Avellino și Benevento, Italia. Slujba a fost oficiată de părintele paroh Marius Bogățoiu, informează site-ul oficial al Eparhiei. Comunitatea românească din Avellino și Benevento Italia este ocrotită de Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevento. Sfântul Ianuarie a fost episcopul Campaniei din Italia. În timpul persecuției pornite de Dioclețian (284) a fost prins în cetatea Benevent, unde își avea scaunul arhieresc, și dus înaintea guvernatorului Timotie. Acesta l-a îndemnat să se închine la idoli, dar sfântul Ianuarie nu a acceptat și pentru asta a fost aruncat într-un cuptor cu foc. El a scăpat nevătămat, iar guvernatorul a poruncit să fie bătut. Printre cei de față erau Sosen și Procul din Puzzoli și doi mireni, Eutihie și Acution care au fost și ei supuși chinurilor. După ei au fost prinși alți doi creștini și anume, diaconul Faust și citețul Dezideriu. Toți au fost dați spre mâncare fiarelor sălbatice, dar acestea nu s-au atins de ei. Văzând aceasta guvernatorul a poruncit să fie tăiați cu sabia. Trupurile lor au fost luate de creștinii din cetățile din jur. Moaștele Sfântului Ianuarie au fost așezate în biserica din Neapoli. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 702, Ultimul acces: 2026-08-13 19:44:20
|
Timp total: 0.07s...
[]:1