În data de 9 iulie este sărbătorită Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Neamț[2018-07-09]de Florin NicolaieIcoana Maicii Domnului Îndrumătoarea este cinstită în Biserica Ortodoxă Română în data de 9 iulie, conform hotărârii Sfântului Sinod din 24 mai 2018. Propunerea a venit din partea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și a fost aprobată înscrierea în calendar a sărbătorii începând cu anul 2019. De asemenea, în cadrul ședinței sinodale au fost aprobate textele slujbei, sinaxarului, troparului, condacului și acatistului cinstirii acestei Sfinte Icoane. Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea Icoana se află în patrimoniul Mănăstirii Neamț de șase secole. Ea datează din anul 665, fiind pictată în Lida și dăruită domnitorului Alexandru cel Bun de Împăratul Bizanțului Ioan al VIII-lea Paleologul. Tradiția și unele însemnări vechi atestă că icoana de la Mănăstirea Neamț este o copie a celei despre care se spune că a fost pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida, oraș din Israel. Pictura icoanei aflată în Biserica Înălțarea Domnului din incinta mănăstirii este protejată cu o îmbrăcăminte metalică, ornamentată cu pietre prețioase, între anii 1844-1845, în timpul starețului Neonil. Icoana a fost ascunsă în perioada 3 iunie 1821-28 octombrie 1822 în pădure pentru a fi apărată de turci. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 568, Ultimul acces: 2026-08-13 12:27:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1