A fost sfințit un nou centru social în Arhiepiscopia Romanului[2018-07-10]de Gheorghe AnghelArhiepiscopul Romanului și Bacăului a sfințit duminică, 8 iulie 2018, Așezământul social Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Parohia Sărata. Această instituție filantropică aflată sub egida Bisericii se alătură celor peste 800 de așezăminte sociale care funcționează în Patriarhia Română și oferă servicii sociale gratuite sau compensate după caz. Detalii aici. După slujba de sfințire a acestui edificiu, Înaltpresfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a chemat pe toți la rugăciune, pentru pacea sufletului, a țării și pentru pace între oameni: Intrați în Biserică ca pe o poartă a Cerului și veți găsi acel har care izvorăște inepuizabil și care se promulgă ca niște râuri în toată Biserica, iar noi dacă suntem receptivi că acest har ne inundă sufletele noastre, transmitem mai departe harisma care descoperă în celălalt chipul lui Dumnezeu, a spus Înaltpreasfinția Sa. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Ioachim. Foto credit: Epr.ro După slujba de sfințire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al parohiei. La finalul slujbei, părintele paroh Colpoș Petrică-Răzvan a fost hirotesit iconom stavrofor, pentru efortul în derularea și finalizarea lucrărilor la centrul social. La rândul său, părintele paroh a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru binecuvânatarea și sprijinul oferit de fiecare dată, dar și tuturor celor care au contribuit la finalizarea acestui proiect. E o vreme de bucurie duhovnicească după o perioadă de 8 ani, de când a fost pusă piatra de temelie la acest așezământ. Este un eveniment pe care noi, comunitatea din Sărata, l-am așteptat de foarte mult timp, a spus Pr. Colpoș Răzvan. La ora actuală, Biserica Ortodoxă este cel mai mare filantrop din punct de vedere al contribuției în domeniul social. Numai în 2017 suma investită de Biserica Ortodoxă Română în activități social-filantropice s-a ridicat la aproximativ 25 milioane euro. Raportat la ultimii 10 ani, valoarea este una impresionantă: peste 150 milioane euro. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 545, Ultimul acces: 2026-08-11 06:42:10
|
Timp total: 0.03s...
[]:1