Arhiepiscopul Ciprian: Nu vom putea cuprinde niciodată taina Sfintei Treimi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Arhiepiscopul Ciprian: Nu vom putea cuprinde niciodată taina Sfintei Treimi

[2018-05-29]
de Iulian Dumitrașcu

„Oricât am vorbi despre taina Preasfintei Treimi, noi nu o vom putea cuprinde niciodată”, a spus luni Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei.
Arhiepiscopul a slujit în ziua Sărbătorii Sfintei Treimi la Catedrala Voievodal㠄Adormirea Maicii Domnului” din Buzău.
În omilia rostită, ierarhul a explicat că dogma Sfintei Treimi este temeiul credinței creștine.
„Credem cu toată tăria într-un singur Dumnezeu, unic în ființă, dar întreit în Persoane. Persoanele Sfintei Treimi sunt consubstanțiale, adică fiecare deține ființa dumnezeiască întreagă. Sunt persoane distincte, dar nedespărțite. Nu se confundă una cu cealaltă, ci fiecare are însușiri proprii care țin de persoană sau ipostas”.
„Taina Sfintei Treimi este acceptată de noi prin credință, fiind întemeiată pe descoperirea făcută nouă de Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat, adică Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
În timpul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul Valeriu Ionașcu, absolvent de Teologie Pastorală.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 605, Ultimul acces: 2026-08-13 01:12:55