Mitropolitul Iosif a spus despre membrii Nepsis că sunt misionari și evanghelizatori ai tinerilor în societatea occidentală[2018-05-13]de Gheorghe AnghelÎn cuvântul prilejuit de congresul Nepsis organizat la Paris, Mitropolitul Iosif a amintit sâmbătă, 12 mai, despre rolul tinerilor în Biserică. El a spus că membrii Nepsis au devenit misionari și evanghelizatori ai tinerilor în societatea occidentală. Nepsis, care în limba greacă înseamnă trezvie sau a fi treaz, este numele generic al diferitelor asociații și grupări ale tinerilor ortodocși din Mitropolia Ortodoxa Româna a Europei Occidentale si Meridionale. Scopul lor este acela de a crea o legătură între tinerii din țară și cei din străinătate pentru a reuși împreună să facă față provocărilor pe care le aduce, pe de o parte, viața într-o țară străină, iar pe de altă parte, societatea actuală. Congresul Nepsis la Paris Aproximativ 200 de tineri au participat la congresul Nepsis care s-a desfășurat în acest an Paris. Deschiderea oficială a avut loc vineri, 11 mai, la sediul Ambasadei României din capitala Franței. În cuvântul de bun venit Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a amintit de începuturile acestei frății, ce a fost înființată în urmă cu aproape 20 de ani, în noiembrie 1999. A urmat apoi vizionarea unui film cu activitățile din aceste decenii și în care a fost evidențiat rolul din ce în ce mai evident pe care tinerii trebuie și, mai ales, și-l asumă în lucrarea Bisericii. Fiecare clipă contează Lucrările congresului Nepsis au continuat în catedrala Mitropolitană. Părintele diacon Sorin Mihalache a susținut conferința: Fiecare clipă contează, după care a răspuns numeroaselor întrebări venite din partea tinerilor. Am discutat despre consumerism, tehnologie, experiențele de divertisment, despre accentul excesiv pentru pregătirea în vederea unei cariere, petrecerea timpului liber, anturajul, toate acestea posibile piedici pentru aceia dintre tineri care doresc să înainteze în viața duhovnicească și să se bucure de roadele ei, a spus părintele Sorin Mihalache pentru Radio Trinitas. Diac. Sorin Mihalache conferențiind la Paris. Foto credit: MOREOM Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a remarcat faptul că tinerii din frăția Nepsis au ales tematica conferinței despre timp, fiind preocupați despre cum putem să câștigăm timpul vieții noastre, un timp atât de necesar pentru lucrarea mântuirii. Ateliere de lucru În după-amiaza aceleiași zile au fost organizate diferite ateliere de lucru în care tinerii au vorbit despre simțămintele lor legate de Biserica Ortodoxă din diaspora, despre societatea în care trăiesc. Au fost creionate posibile soluții și posibilitățile lor de implicare în cadrul activităților Bisericii. Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale a subliniat rolul cultural al tinerilor insistând asupra faptului că ei vin din zone diferite ale Europei. Este o întâlnire importantă deoarece e o șansă pentru tinerii ce vin din diferite țări, cu o largă cultură română, dar nu într-o manieră exclusivistă, de a se întâlni, de a pune întrebări esențiale despre problemele lor, incertitudinile cu care se confruntă. Ei trăiesc într-o lume din ce în ce mai puțin creștină unde e dificil să-ți trăiești credința, a remarcat Preasfinția Sa. Tineri din frăția Nepsis. Foto credit:MOREOM Noi, tinerii, suntem o preocupare vie pentru viața Biserici Maria Cristina Milea, președintele Nepsis Franța a evidențiat faptul că Biserica Ortodoxă Română este preocupată de formarea duhovnicească a tinerilor, acest lucru fiind dovedit și de faptul că lucrările Congresului Nepsis sunt în imediata continuare a Congresului Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale. Aceste zile s-au dovedit folositoare pentru că ne-am cunoscut, am legat prietenii și am vorbit despre frământările noastre și maniera noastră de a ne implica în cadrul Bisericii. Faptul că lucrările Congresului sunt în imediata continuare a Congresului Mitropoliei ne arată că noi, cei tineri, suntem o preocupare vie pentru viața Bisericii, a spus Maria Cristiana Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 638, Ultimul acces: 2026-08-11 19:57:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1