IBMO: Viața, Acatistul și Slujba Sf. Ier. Iosif cel Milostiv[2018-03-23]de Sorin IonițeLa editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă au fost publicate broșurile Viața și Acatistul precum și Slujba Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în timpul ședinței de lucru a Sfântului Sinod, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, din satul Răzălăi, ținutul Soroca, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan. Păstorind cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de douăzeci și șapte de ani, s-a mutat la cereștile lăcașuri cu pace în anul 1902, în ziua de 26 ianuarie. Cele mai alese fapte bune ale mitropolitului Iosif erau: sfințenia vieții și milostenia. El se ruga și citea mult, mânca puțin și era foarte cumpătat, își drămuia cu mare măsură timpul, având mare osârdie pentru cele sfinte. Mai multe despre viața Sfântului Iosif aici. Proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv și a Sfântului Gheorghe Pelerinul va avea loc duminică, 25 martie 2018 la Catedrala Mitropolitană din Iași. Patriarhul României va participa la eveniment. Lucrările pot fi cumpărate de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piața Gării de Nord, nr. 1-3, ieșire Calea Griviței), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1). De asemenea, pot fi vizualizate pe site-ul www.colportaj.ro și comandate la adresele: magazin@colportaj.ro, magazin@editurapatriarhiei.ro sau la numărul de telefon 0737. 145. 184. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 688, Ultimul acces: 2026-08-07 04:58:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1